ALERTĂ în farmacii. Fenomenul medicamentelor CONTRAFĂCUTE ia amploare

Colegiul Farmaciştilor din România face apel la vigilenţa maximă în depistarea medicamentelor contrafăcute, avertizând că fenomenul este din ce în ce mai amplu la nivel mondial, nu doar în România.
Filip Stan
08 nov. 2013, 16:57
ALERTĂ în farmacii. Fenomenul medicamentelor CONTRAFĂCUTE ia amploare

„Colegiul Farmaciştilor din România se alătură demersurilor autorităţilor de a identifica cât mai rapid toate medicamentele Pegasys contrafăcute care au ajuns în ultima perioadă în farmacii. Situaţia este una extrem de gravă şi cu riscuri majore pentru pacienţi. Din păcate fenomenul medicamentelor falsificate este din ce în ce mai amplu la nivel mondial, nu doar în România. Din acest motiv, în 2011, au fost emise reglementări speciale la nivel european, reglementări care au fost transpuse şi în legislaţia naţională”, arată un comunicat al organizaţiei, remis, vineri, agenţiei Mediafax.

Potrivit vicepreşedintelui Colegiului Farmaciştilor din România Clara Popescu, „nu producătorii medicamentelor originale introduc aceste medicamente pe piaţă, ci sunt firme care găsesc tot felul de modalităţi prin care ocolesc legea şi le introduc în piaţă”.

În acest context, Colegiul Farmaciştilor face apel la responsabilitate maximă din partea tuturor „actorilor” implicaţi în identificarea medicamentelor contrafăcute şi susţine orice demers care să împiedice pătrunderea acestor medicamente în farmaciile din România.

Totodată Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, vineri, că pacienţii care necesită tratament cu interferon nu vor avea nicio problemă în asigurarea acestuia.

„Conducerea MS a purtat discuţii cu furnizorul produsului Pegasys 180 μg/0,5 ml soluţie injectabilă în seringă preumplută (peginterferon alfa-2a) pentru a asigura pe piaţa farmaceutică necesarul
fără discontinuitate în aprovizionare”, a precizat ministerul într-un comunicat remis, vineri, agenţiei Mediafax.

Poliţia Română a deschis, în cazul seringilor contra hepatitei, un dosar ce vizează infracţiuni de spălare de bani, evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, acesta fiind coordonat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit unor surse din Poliţie.

Anchetatorii Direcţiei pentru Investigarea Fraudelor din Poliţia Română s-au autosesizat, la 28 octombrie, după ce au fost anunţaţi că în trei farmacii din ţară au fost găsite seringi cu ser contra hepatitei B şi C contrafăcute.

Seringile au fost găsite în două farmacii din Piteşti şi în una din judeţul Ialomiţa, au declarat, pentru Mediafax, surse apropiate anchetei.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a informat Poliţia referitor la seringile contrafăcute în urma unor sesizări primite de la pacienţi.

„Este vorba despre medicamentul Pegasys. Au fost găsite zeci de cutii cu seringi care sunt falsuri grosolane. Serul este apă cu glucoză, în locul soluţiei cu substanţa activă peginterferon alfa-2a, iar seringile sunt din plastic şi au pistoane de culoare albă, deşi produsele originale sunt din sticlă şi au pistoane de culoare roşie. În plus, capacul protector al acului este de culoare neagră, în timp ce, la medicamentul original, este gri”, spun oficiali din ANMDM.

Potrivit aceloraşi surse, pe cutia produsului falsificat nu apar codul de culori şi codul de bare. „În rest, cutia este foarte bine copiată”, au mai spus aceleaşi surse.

O seringă Pegasys are un preţ mediu de peste 750 de lei.

Filiala din România a companiei Roche, care produce acest medicament, a precizat, pentru Mediafax, că a informat ANMDM, în septembrie, referitor la identificarea în Germania a unei cutii de Pegasys contrafăcut şi că, până în noiembrie, nu au fost semnalate suspiciuni privind eventuale cutii contrafăcute în România.

În aceeaşi informare se preciza că analiza chimică a produsului contrafăcut a confirmat faptul că acesta nu conţine peginterferon alfa-2a (substanţa activă din Pegasys), că produsul contrafăcut nu prezintă eficacitate şi siguranţă la administrare, iar seringa preumplută contrafăcută nu trebuie utilizată.

La rândul său, Ministerul Sănătăţii recomandă pacienţilor care folosesc produsul Pegasys 180 μg/0,5 ml soluţie injectabilă în seringă preumplută, în cazul cumpărării acestuia în ultimele două săptămâni, să se adreseze imediat medicului curant, în vederea stabilirii conduitei terapeutice adecvate.

Citeşte şi Nicolăescu: Lumea medicală este pregătită să schimbe soarta sistemului sanitar

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cristian Boureanu a ajuns la poliție! Fostul politician este acuzat de agresiune sexuală
Bzi.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Noua insulă care a apărut pe glob. Cercetătorii sunt și ei uimiți de cum arată noua formațiune
Capital.ro
România a pierdut o personalitate emblematică. A fost un reper, recunoscut la nivel internațional. Nu va fi uitat niciodată
Playtech.ro
Lege nouă pentru viitorii șoferi: cine nu va mai susține sala pentru permis
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Când extremismul a ucis un sat întreg. Povestea cutremurătoare a unei dintre cele mai mari atrocități din istoria Europei
wowbiz.ro
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea, înainte ca micuțul să fie dus la groapă! Fostul fotbalist urlă de durere și nu se dezlipește de lângă sicriu
Spynews
Cea mai puternică lună plină a anului astăzi, 11 iunie 2025. Ce este indicat să faci pentru a-ți îmbunătăți viața
Spynews
Un alt jurnalist a fost împușcat de forțele de ordine din Los Angeles. Momentul a fost filmat: "Am fost o țintă ușoară" / VIDEO
Evz.ro
Provocare militară extremă pentru România. Rusia și Transnistria simulează „operațiunea Iași-Chișinău”
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
kanald.ro
Cine va primi sprijin pentru facturile la energie după 1 iulie 2025
Cancan.ro
Selectează Certificatul lui Ciprian Pian este PUBLIC! Eroarea majoră pe care familia a observat-o. Răsturnare de situație! Certificatul lui Ciprian Pian este PUBLIC! Eroarea majoră pe care familia a observat-o. Răsturnare de situație!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Explozie pe facturile la energie din iulie! Toți românii vor fi notificați. Vezi cât vei plăti în plus
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
stirilekanald.ro
Legătura dintre Donald Trump și pedofilul-finanțist Jeffrey Epstein. Elon Musk a aruncat internetul în aer cu un clip din ’92, după care și-a cerut scuze: "S-a ajuns prea departe"
La ce oră vor fi virate pensiile pe card în luna iunie 2025
MediaFlux
Date de ultimă oră privind starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Medicii au făcut anunțul
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Așa a condus Simion partidul: cu mâna-n buzunarul fraierilor și zâmbetul larg de haiduc