Alertă la Barajul Valea de Peşti din Hunedoara. Prefectul judeţului Hunedoara a explicat că au apărut „nişte fisuri” la anvelopa asfaltică ce etanşează corpul barajului.
„Nu vorbim despre fisuri în baraj”, a precizat prefectul Constantin Fulga. Administraţia Naţională Apele Române informează că Barajul Valea de Peşti funcţionează în parametri normali şi nu există niciun pericol pentru populaţie sau infrastructură, nefiind afectată structura barajului.
Citește și: CFR, anunț privind modificările în circulația trenurilor înainte de Paște
Barajul, construit în anul 1973, asigură alimentarea cu apă potabilă şi industrială a localităţilor din Valea Jiului şi este supravegheat permanent, conform normelor aplicabile barajelor de importanţă majoră (categoriile A şi B).
„În urma precipitaţiilor abundente din 28-29 martie (93,5 l/mp), s-a observat o creştere temporară a infiltraţiilor prin sistemele de drenaj, până la 60 l/s. Acest fenomen a fost cauzat de activarea unor fisuri vechi din masca de etanşare, accentuate de îmbătrânirea materialului. Ca măsură de precauţie, nivelul apei din acumulare a fost redus controlat cu aproximativ 3 metri. Astfel, infiltraţiile au revenit în limitele de siguranţă, iar barajul se află într-o stare de echilibru stabil”, se arată în comunicatul AD Apele Române.
Sursa citată menţionează că nu s-au înregistrat deteriorări structurale şi, chiar în condiţii de viitoare ploi intense, nu există riscul cedării barajului.
„Pentru a elimina complet vulnerabilităţile, autorităţile vor demara lucrările de reabilitare a măştii de etanşare, prin montarea unei soluţii moderne din geocompozit de PVC, deja aprobată în planurile tehnico-economice. Instituţiile implicate – Administraţia Naţională ”Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Jiu şi Sistemul Hidrotehnic Independent Petroşani, alături de Consilul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Hunedoara – continuă monitorizarea 24 h din 24 ( şi 7 zile/7) şi aplică toate măsurile necesare pentru protejarea locuitorilor şi continuitatea alimentării cu apă”, precizează Apele Române.
Reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române roagă populaţia să consulte doar surse oficiale de informare şi să ignore zvonurile sau informaţiile neverificate.