COD PORTOCALIU, valabil de la ora 11:00 până la ora 14:00
Județul Suceava: zona de munte de peste cota 1800 m;
Județul Neamţ: zona de munte de peste cota 1800 m;
Se vor semnala: ninsoare moderată cantitativ și vânt puternic, cu rafale de 110…130 km/h, ce va spulbera zăpada, determinând reducerea vizibilității
Judeţele afectate de avertizarea Cod galben sunt: Maramureş, Bihor, Arad, Timişoara, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sălaj, Cluj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa, Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna, Harghita, Mureş şi Bistriţa-Năsăud.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 februarie, ora 8:00 – 6 februarie, ora 10:00, în regiunile estice vor fi precipitaţii, la început ninsori în zona de munte şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi şi lapoviţă în rest, iar spre seară şi noaptea vor predomina ninsorile.
În zona de munte, din nordul şi centrul Moldovei, iar din orele serii şi în sudul Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Rafalele vor depăşi 60 – 70 km/h, iar în zona montană 90 – 100 km/h.
În a doua parte a zilei de miercuri (5 februarie) şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (5/6 februarie) vântul va fi intens şi în regiunile vestice şi centrale, cu viteze de peste 55 – 60 km/h.
Pentru Bucureşti, estimările arată că, de miercuri, de la ora 8:00, până joi, 6 februarie, ora 10:00, vremea se va răci accentuat, temperatura aerului va scădea continuu pe tot parcursul intervalului, de la valori de 4 – 5 grade, în dimineaţa zilei de miercuri până în jurul a -2 grade Celsius, în noaptea de miercuri spre joi. În plus, vor fi precipitaţii, ziua sub formă de ploaie, iar seara şi noaptea predominant ninsoare.
Vântul avea intensificări temporare, cu rafale ce vor atinge 55 – 60 km/h, amplificând senzaţia de rece şi viscolind ninsoarea în a doua parte a intervalului.