ALERTĂ METEO: Ploi, lapoviţă, ninsoare şi vânt la sfârşitul săptămânii

ANM a emis o informare meteo pentru zilele de 5 şi 6 aprilie. În această perioadă temperaturile scad cu până la 15 grade celsius, vântul va bate cu putere, la munte vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi chiar ninsori, iar în celelalte regiuni va ploua. Vremea se va încălzi la începutul săptămânii viitoare. 
Iulian Tudor
04 apr. 2014, 10:03
ALERTĂ METEO: Ploi, lapoviţă, ninsoare şi vânt la sfârşitul săptămânii

În intervalul menţionat vântul se va intensifica în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum şi la munte, unde local, la rafală se vor depăşi 60…65 km/h. Vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, însă la cote mai reduse. „Va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare”, a spus la România TV, Elena Mateescu, director executiv la Administraţia Naţională de Meteorlogie (ANM). 

Citeşte şi PROGNOZA METEO. Weekend-ul răcoros, cu ploi şi lapoviţe la munte

În sud cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului.

„Vremea se strică până Duminică pe la prânz. Temperaturile vor urca din nou de Duminică. Spre exemplu, în Lunca Dunării se vor înregistra 20 de grade celsius”, a mai spus Elena MAteescu.

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea se raceste, mai accentuat in sud-vest, in sud si in centru, unde devine chiar racoroasa pentru data din calendar. Si tot in vest, in centru si in sud cerul e noros mai toata ziua si ploua pe arii extinse, in timp ce in celelalte regiuni ploile sunt mai putine. La munte vor fi si lapovita si ninsoare. Izolat, precipitatiile sunt ceva mai insemnate cantitativ si se pot acumula peste 20 l pe mp. Vantul sufla destul de tare in sud si la munte si poate depasi pe arii restranse 55…60 km pe ora. Meteorologii prognozeaza maxime de la doar 8 grade in sudul tarii pana la cel mult 18 grade in Crisana.

VREMEA ÎN BUCURESTI. Sâmbătă, vremea se raceste accentuat, maximele scad cu 10, 12 grade chiar asa ca vremea va fi racoroasa pentru data din calendar. Cerul va fi mai mult noros, temporar ploua, iar vantul completeaza un tablou meteorologic nefavorabil activitatilor in aer liber pentru ca sufla destul de tare, chiar si cu mai mult de 55, 60 km pe ora.

PROGNOZA METEO. Si duminica va fi tot vreme racoroasa pentru prima decada a lunii aprilie in cea mai mare parte a tarii. Temperaturile maxime se vor incadra doar intre 5 grade in zona subcarpatica a Moldovei si 15 grade in Transilvania. Pentru ca ziua debuteaza cu temperaturi negative in in nordul Moldovei si in estul Transilvaniei aici va fi si bruma in primele ore ale zilei. Peste zi cerul va fi incarcat de nori si mai ploua in sud si in sud-vest si doar pe arii restranse in celelalte regiuni. La munte asteptam inca lapovita si ninsoare, iar vantul sufla inca destul de turbulent in sud, in est si in centru, precum si la munte.

VREMEA ÎN BUCURESTI. Duminică este vreme racoroasa, iar termometrele nu arata mai mult de 8..9 grade, adica e mai rece cu aproximativ 10 grade fata de mediile multinuale. Norii mai acopera din cand in cand cerul si temporar ploua, iar vantul sufla inca destul de alert.

PROGNOZA METEO. La inceputul saptamanii viitoare vremea se incalzeste, luni contam pe maxime de la 11 la 18 grade, dar sunt prognozate si ploi izolate in vest, in nord si in centru.  Marti asteptam maxime in jur de 20 grade in sudul si in vestul tarii, dar de miercuri ploile se extind dinspre vest in cea mai mare parte a tarii iar temperaturile scad usor

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Secretul gospodinelor din Moldova pentru ouă de Paște frumos colorate. Ai nevoie doar de aceste plante banale
Capital.ro
UE a blocat România. Ordinul a venit chiar înainte de Paște. Nu se mai trece granița până la 30 septembrie
Playtech.ro
Lidl, noul Mega Image? Retailerul nemţesc ajunge mai aproape de români, unde vor fi amplasate noile magazine
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Zuckerberg reinventează Facebook-ul: Are o idee nebunească
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut după moartea prietenului său Rareș. Ce acuzații îi sunt aduse
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Rusia, posibila amenintare pentru Romania: „Ultima vara de pace nu mai este complet ireala”
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Gigi Becali și-a lăsat barbă și acum călugării îl urmează peste tot! Recent i-a dus pe toți la stână în Rolls-Royce: Hai la oi VIDEO și FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți