Alertă meteo, vin zile de foc. Se schimbă clima, România va avea temperaturi de 50 de grade

Elena Mateescu, director general al ANM, avertizează că România va fi lovită de un val canicular la sfârşitul săptămânii şi spune că seceta pedologică s-ar putea extinde.
Filip Stan
18 iul. 2022, 22:42
Alertă meteo, vin zile de foc. Se schimbă clima, România va avea temperaturi de 50 de grade

Alertă meteo. Urmează câteva zile cu temperaturi incredibil de mari, climatologii anticipând că în următorii ani se vor doborî toate recordurile. Un moment greu din punct de vedere climatologic se anunţă în următoarele zile.

„Noi deja suntem în al treilea val de căldură și probabil că vor mai fi astfel de episoade, mai ales că luna august este una cheie care favorizează temperaturi ridicate. Chiar începutul lunii august, așa cum arată până acum informațiile predictibile, sugerează că vom avea temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit”, spune Roxana Bojariu, climatolog.

Climatologul susține că recordul de temperatură absolută înregistrat în 1951 la  stația meteo Ion Sion, din regiunea Bărăganului, va fi, cu probabilitate mare, doborât în anii care vin.

„Există tendințe semnificative statistic de creștere a temperaturii pentru toate anotimpurile, mai mari vara si iarna (când ele acoperă toată România cu valori semnificative statistic).  Temperatura medie anuală are si ea o tendință de creștere – a crescut cu peste un grad Celsius, la nivelul României, începând din 1901 si până acum. Numărul de zile cu valuri de căldură a crescut în mod semnificativ, în zonele de câmpie din sudul si vestul țării”, explică Roxana Bojariu, într-un interviu pentru Gândul.

Reprezentantul ANM a avertizat că, în următorii ani, în sudul țării ar putea fi înregistrate temperaturi chiar de 50 de grade Celsius. Mai mult, estimările pe baza experimentelor numerice cu modele climatice sugerează că la nivelul României ar putea fi înregistrată o creștere medie a temperaturii lunare de peste 3 grade Celsius, în cea mai caldă lună a anului, august.

Până la finalul săptămânii, temperaturile din București vor depăși 30 de grade Celsius. Elena Mateescu, director general al ANM, avertizează că România va fi lovită de un val canicular la sfârşitul săptămânii şi spune că seceta pedologică s-ar putea extinde şi spre zone unde aprovizionarea solului cu apă este, la acest moment, satisfăcătoare.

„Ne aşteptăm ca valul de căldură să atingă vârful intensităţii în special la sfârşitul acestei săptămâni, începând de vineri, sâmbătă, duminică, chiar şi în primele două zile din săptămâna următoare.

Dacă astăzi contăm pe o vreme frumoasă, cu valori de temperatură situate între 22 şi 31 de grade Celsius, suportabile, de mâine ne apropiem de pragul unei zile de caniculă, cu 34 de grade Celsius în partea de vest, sud-vest şi sud a ţării. De asemenea, miercuri atingem pragul de caniculă, 35-37 grade, iar joi vorbim de temperaturi care să depăşească 37-38 grade la umbră. În acest condiţii, este posibil ca temperaturile resimţite să fie mult mai mari, 39-40 grade Celsius, chiar şi peste.

Prognoza meteo: Un val de aer tropical va sufoca România, „cupola de foc” face deja ravagii în Europa

Din punct de vedere al precipitaţiilor, ar putea fi doar averse locale, neînsemnate cantitativ, în zona de munte sau în nordul, nord-estul ţării, situaţie în care fenomenul de secetă pedologică, de lungă durată şi de o intensitate deosebită, este posibil să se intensifice şi să se extindă şi în alte zone, unde acum înregistrăm aprovizionare satisfăcătoare. Cel puţin în următoarele 10 zile, precipitaţiile vor fi insuficiente şi nu pot compensa nevoia acută de apă”, a declarat Elena Mateescu la România TV.

Europa e cuprinsă de caniculă. În Marea Britanie a fost convocată o reuniune de urgență a Cabinetului pentru a discuta despre primul cod roșu de „caniculă extremă” din regat. În Franța, un parlamentar a descris vremea caniculară drept „iadul”. În Portugalia, premierul monitorizează incendiile de pădure periculoase, relatează Politico.

Temperaturile din Europa de Vest urmează să depășească 40 de grade Celsius săptămâna aceasta, iar Europa de Sud se luptă deja cu efectele valurilor de căldură, despre care oamenii de știință spun că sunt rezultatul schimbărilor climatice.

În țările de la Marea Mediterană, pompierii se luptă cu incendiile de pădure, râurile au secat și mii de oameni au fost evacuați din casele lor. Până acum, peste 230 de persoane au murit din cauza efectelor caniculei în Spania și 650 în Portugalia, potrivit presei locale.

Alertă meteo O prognoză ipotetică făcută pentru anul 2050 și realizată în urmă cu doi ani de un grup de meteorologi britanici va deveni valabilă încă din această săptămână, ca urmare a valului de căldură fără precedent care a lovit deja Europa în această perioadă, informează CNN.

O furtună solară va lovi Pământul. Avertismentul cercetătorilor americani

Meteorologii de la institutul național de meterologie al Marii Britanii au decis în vara lui 2020 să realizeze un „scenariu climatic” și să emită o prognoză de temperatură pe termen foarte lung – trei decenii, mai exact.

Practic, oamenii de știință au încercat, pe baza modelelor matematice, să estimeze cum va fi vremea în Regatul Unit pe data de 23 iulie 2050.

Realitatea le-a luat-o însă cu mult înainte: modelul climatic creat pentru 23 iulie 2050 va deveni însă realitate pe 19 iulie 2022, cu 28 de ani mai devreme.

Alertă meteo Omenirea se confruntă cu o „sinucidere colectivă” din cauza crizei climatice, avertizează şeful ONU

Incendiile şi valurile de căldură care fac ravagii arată că omenirea se confruntă cu o „sinucidere colectivă”, a avertizat secretarul general al ONU, în timp ce guvernele din întreaga lume se străduiesc să protejeze oamenii de impactul căldurii extreme.

António Guterres le-a spus miniştrilor din 40 de ţări reuniţi pentru a discuta despre criza climatică: „Jumătate din umanitate se află în zona de pericol, din cauza inundaţiilor, secetei, furtunilor extreme şi incendiilor de vegetaţie. Nicio naţiune nu este imună. Cu toate acestea, continuăm să ne hrănim dependenţa de combustibili fosili”.

El a adăugat: „Avem de ales. Acţiune colectivă sau sinucidere colectivă. Este în mâinile noastre”. 

Incendiile au făcut ravagii în weekend în toată Europa şi în America de Nord.

În Marea Britanie, a fost emisă o avertizare de căldură extremă, fiind aşteptate cele mai crescute temperaturi înregistrate vreodată în Marea Britanie – de peste 40 grade Celsius în unele locuri.

Şefa meteorologilor, Elena Mateescu, anunţă fenomene extreme: „Nu excludem COD ROŞU de caniculă”

În America de Sud, situl arheologic Macchu Picchu a fost ameninţat de incendiu. Căldura extremă a doborât recorduri în întreaga lume în ultimele luni, deoarece valurile de căldură au lovit India şi Asia de Sud, seceta a  devastat părţi din Africa şi valuri de căldură fără precedent la ambii poli i-au uimit simultan pe oamenii de ştiinţă în martie.

Miniştrii reuniţi la Berlin pentru o conferinţă de două zile despre climă, cunoscută sub numele de Dialogul climatic de la Petersberg, vor discuta despre vremea extremă, precum şi despre creşterea preţurilor la combustibilii fosili şi la alimente şi impactul crizei climatice.

Perspectivele pentru Cop27 s-au diminuat considerabil în ultimele luni, deoarece creşterile preţurilor la energie şi alimente au cuprins guvernele într-o criză inflaţionistă a costului vieţii, determinată parţial de ieşirea treptată a pandemiei de Covid-19 şi exacerbată de războiul din Ucraina, transmite The Guardian.

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Dispare o companie importantă din România. Afacerea va fi vândută cu peste 270 de milioane de euro
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat în direct: Asta a fost finalul!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Scandalos! Bonusuri de 500.000 de lei la pensionare, în România. Cifra este reală
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensiile se majorează între 100 și 400 de lei din februarie. Ce documente trebuie depuse de pensionari?
Cancan.ro
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Ce funcție vizează dacă va fi interzis la prezidențiale
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Crin Antonescu propune restructurări în instituțiile statului pentru a aloca resursele în educație și sănătate
MediaFlux
PENSIE va fi DIGITALĂ. Anunțul Casei de PENSII pentru TOȚI românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București