Grupul Stat Islamic s-a infiltrat în Libia, iar teroriştii ar putea intra pe teritoriul continentului european amestecându-se în valurile de imigranţi care trec Marea Mediterană, o dată cu imigranţii care vin cu diferite ambarcaţiuni.
Semnalul de alarmă a fost dat de către Ali Tarhuni, ministrul Finanţelor şi Petrolului din Libia şi preşedintele Adunării Constituante, dar şi de la Paolo Gentiloni, ministrul de Externe al Italiei. „Combatanţi ai grupului terorist Stat Islamic se află pe teritoriul Libiei, de unde pot ajunge, printre imigranţi, pe insulele italiene Lampedusa ori Sicilia, precum şi în Malta”, a avertizat Ali Tarhuni, potrivit Corriere della Sera.
Citeşte şi Ministrul britanic de Externe: Este important ca ROMÂNIA să oprească tranzitul teroriştilor
Publicaţia italiană mai atrage atenţia că miliţiile islamiste afiliate reţelei teroriste Stat Islamic – Stat Islamic în Irak şi Siria sau Stat Islamic în Irak şi Levant- ocupă regiuni de coastă din Libia – Derna, Sirt şi Misrata, avansând spre Vest.