Aleşii locali care refuză să semneze un act fără motiv vor fi traşi la răspundere, a decis Comisia juridică a Senatului

Comisia juridică a Senatului a votat, în bloc, marţi, amendamentele adoptate de Comisia de administraţie în privinţa modificării statutului aleşilor locali, printre altele fiind prevăzut că edilii care refuză să semneze sau să contrasemneze un act fără motiv vor fi traşi la răspundere.
Romania TV
28 mart. 2017, 14:19
Aleşii locali care refuză să semneze un act fără motiv vor fi traşi la răspundere, a decis Comisia juridică a Senatului

După dezbaterile din Comisia de administraţie din Senat, au fost votate o serie de amendamente, scrie Mediafax.

„Refuzul de a semna, respectiv de a contrasemna actul administrativ, precum şi eventualele obiecţii cu privire la legalitate, se fac în scris şi se înregistrează într-un registru special destinat acestui scop”, este unul dintre amendamentele comisiei.

De asemenea, un alt amendament stabileşte că „persoanele care refuză să semneze sau să contrasemneze ori care prezintă obiecţii cu privire la legalitate, fără acoperire susţinută de temeiuri juridice, răspund disciplinar, administrativ, civil sau penal, după caz, în condiţiile legii”.

Raportul Comisiei de administraţie a fost votat în bloc de senatorii jurişti, fără dezbateri pe amendamentele depuse la proiectul de lege.

„Consilierii locali sau judeţeni, după caz, primarii, viceprimarii, primarul general al Municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii subdiviziunilor administrativ teritoriale, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, răspund exclusiv, după caz, contravenţional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, dacă actele pe care le emit nu au avizul de legalitate dat de secretarul instituţiei precum şi semnăturile funcţionarilor publici cu atribuţii în domeniul actului emis”, propune proiectul de lege.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 2 septembrie 2024. Norocul strălucește pentru Tauri
Capital.ro
Veste tristă despre Bruce Willis. Fiica actorului a anunțat acum
Playtech.ro
ȘOCANT! Cât de schimbată este Eliza Iliescu. Aproape de nerecunoscut
DailyBusiness
Proiect gigant de infrastructură. Cel mai lung drum expres din România, lansat într-un singur contract
Adevarul
Tot ce trebuie să știi despre noua lege a pensiilor. Principalele modificări care intră în vigoare la 1 septembrie 2024
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Adrian Minune, umilit cumplit la Vaslui. S-a întâmplat chiar pe scenă
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Fostul preot Visarion Alexa, condamnat la închisoare!
Cancan.ro
BREAKING | Sportivă în vârstă de 28 de ani, găsită moartă în apartament: „Este o pierdere devastatoare pentru noi toți”
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Adina Iuliana Popescu, o cunoscută femeie de afaceri din Gorj, a murit după ce a făcut un infarct la volan: Femeia a apucat să oprească mașina înainte de a-și pierde cunoștința
Capital.ro
Toți șoferii vor fi prinși. Se introduce sistemul e-SIGUR în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Ion Țiriac, discurs-manifest după ce primarul Daniel Băluță a inaugurat patinoarul de 10.000.000 de euro din sectorul 4! „M-am întâlnit cu domnul David Popovici și mi-a zis asta”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu. Cutremur în cazul Caracal! Bunicul fetei aruncă bomba
substantial.ro
Prințesa Märtha Louise a Norvegiei s-a căsătorit cu șamanul Durek Verrett
MediaFlux
ANAF face PRĂPĂD. Toate persoanele fizice sunt vizate, iar datele SUNT PUBLICE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...