Relaxaţi în scaunele de la balcoane, deputaţii opoziţiei au avut timp, între două strigături către puterea aflată în bănci, să citească şi ziarele.
Aşa a ajuns subiect de dezbatere, în rândul acestora, una dintre relaţiile amoroase din show-biz.
Dincolo de acuzaţiile de furt la vot ale puterii, unul dintre grevişti nu s-a sfiit să „decreteze” că ştirea zilei este această mondenitate şi nimic altceva.
„Ştirea zilei este că Vârciu s-a împăcat cu fosta lui nevastă, Pestriţu. Ce vrei ştire mai mare şi importantă?„, i-a luminat împricinatul pe jurnalişti.