Alexandra a obţinut cea mai mare notă la admiterea la Medicină: Am plâns când am văzut că am intrat prima

Alexandra Dinu a a obținut cel mai mare punctaj la Admiterea de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București: 59 de puncte din 60 posibile. A intrat prima la Medicină, după cei admiși din oficiu: olimpicii.
Iulian Tudor
15 aug. 2017, 09:03
Alexandra a obţinut cea mai mare notă la admiterea la Medicină: Am plâns când am văzut că am intrat prima

Alexandra nu s-a descurcat remarcabil doar la examenul de admitere la Medicină, căci la bacalaureat a luat nici mai mult, nici mai puțin decât 9.81, în condițiile în care era conștientă că rezultatul nu o va ajuta nicicum să devină studentă.

Pasiunea pentru Medicină cred că își are rădăcinile în copilărie, nu am făcut abatere de la regulă și mi-am dorit, ca orice fată de câțiva anișori, să devin „doctoriță”. Mi-am dat seama însă că îmi doresc cu adevărat sa studiez chimie și biologie, în clasa a VII-a când am început orele de chimie, biologia deja îmi plăcea pe atunci. M-a fascinat, am participat la concursuri, am avut rezultate mulțumitoare și am știut că trebuie să continui în această direcție. Când am primit lista admișilor de la colegii mei care erau la facultate atunci, am fost șocată și extrem de fericită. Bineînțeles am plâns, ba chiar mi s-a făcut și rău la un moment dat, probabil era maniera organismului meu de a se descărca de amalgamul de emoții acumulate. Sinceră sa fiu, mă așteptam la un puctaj bun pentru că am muncit mult și am dat tot ce am putut in momentul examenului, dar nu mă așteptam să fiu prima„, a spus Alexandra.

Tânăra a spus că a început să înveţe pentru Medicină din momentul în care a intrat la liceu. De asemenea, Alexandra a vorbit despre secretul reușitei, scrie a1.ro.

Nu există o rețetă universal valabilă si aplicabilă pentru toți cei care invață pentru Medicină. Pentru mine a contat foarte mult să fiu organizată, să am un program bine structurat de la care să nu mă abat, dar totodată să nu simt ca îmi pierd pasiunea și pentru asta, când totul părea rutină și monotonie, îmi luam mici pauze în care mă relaxam„, a spus eleva.

Ea a vorbit despre absolvenţii de Medicină care aleg să plece în străinătate, dar şi dacă ar merita să lucreze într-un spital mizerabil, plin de microbi.

Eu intenționez, cel puțin momentan, să rămân în România și după terminarea facultății. Merită să pleci atunci când aici te simți neîmplinit, când simți că un alt loc, și nu România, este cel în care ți-ai putea demonstra adevărata valoare, merită sa pleci când se acumulează regrete legat de ceea ce faci, la gândul cu ceea ce ai fi putut să faci sau de ce vezi in jurul tău. Și merită să rămâi când sentimentul de împlinire a menirii tale ca medic în țara ta este superior dorinței de a face performanță. Nu aș spune ca „merită”, aș spune că având în discuție un spital mizerabil, este vorba, probabil, de pacienți care au cu adevărat nevoie de ajutor, pentru care acel spital, fie el și mizerabil, este singura lor șansă. Eu cred că să știi că ai făcut tot și chiar și peste puterile tale în astfel de situații aduce satisfacție, și din câte observ satisfacția se numără printre puținele lucruri cu adevărat valoroase ce le-au rămas medicilor români„, a spus tânăra.

Citeşte şi REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2017 CAROL DAVILA: Două medii de 10. La Medicină generală ultima medie de admitere a fost 7,70

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Dispare o companie importantă din România. Afacerea va fi vândută cu peste 270 de milioane de euro
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat în direct: Asta a fost finalul!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Scandalos! Bonusuri de 500.000 de lei la pensionare, în România. Cifra este reală
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensiile se majorează între 100 și 400 de lei din februarie. Ce documente trebuie depuse de pensionari?
Cancan.ro
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Ce funcție vizează dacă va fi interzis la prezidențiale
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Crin Antonescu propune restructurări în instituțiile statului pentru a aloca resursele în educație și sănătate
MediaFlux
PENSIE va fi DIGITALĂ. Anunțul Casei de PENSII pentru TOȚI românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București