Alexandra Dulgheru a reușit o victorie dramatică la turneu de la Kuala Lumpur, la capătul unui meci maraton care a durat nu mai puțin de trei ore și 15 minute și în care cele două jucătoare au arătat atât lovituri de senzație, cât și greșeli inexplicabile, potrivit Agerpres.
Românca va juca a treia sa finală WTA, după cele câștigate în 2009 și 2010 la Varșovia.
Alexandra Dulgheru a început foarte bine meciul și s-a desprins la 4-1, după care a irosit trei mingi de break. În loc să fie 5-1 scorul a devenit 4-2, iar adversara a profitat de momentul psihologic bun și și-a adjudecat setul cu 7-5.
În manșa secundă, românca a acuzat oboseala, a greșit mult la serviciu și a făcut multe erori neforțate, permițându-i jucătoarei născute la Bratislava să facă un break pentru 3-2, după o dublă greșeală, Gajdosova s-a desprins la 4-2. Dulgheru și-a făcut serviciul, iar apoi a reușit să restabilească egalitatea (4-4) după dublă greșeală a adversarei. Alexandra a condus cu 5-4 și 6-5, câștigând în cele din urmă setul cu 7-5.
În decisiv, Dulgheru și Gajdosova au mers cap la cap, dar ambele au irosit numeroase mingi de break. Alexandra a salvat toate mingile de break pe care le-a avut adversara în această manșă, 14 la număr, iar în tiebreak a rupt echilibrul la 3-3, reușind trei puncte la rând, pentru a încheia setul cu 7-6 (4).
Alexandra Dulgheru (25 ani), numărul 94 mondial, a comis opt duble greșeli în acest meci, dar a reușit și patru ași, în timp ce Gajdosova (27 ani), numărul 52 WTA, a reușit șase ași, făcând șapte duble greșeli. Ea a salvat 6 din 10 mingi de break, iar Dulgheru 21 din 25.
Românca, fostă număr 26 în lume (4 noiembrie 2011), o conduce acum pe Gajdosova cu scorul de 2-1 la meciurile directe. Gajdosova a câștigat anul acesta la Australian Open, în primul tur, cu 6-3, 6-4, iar Dulgheru s-a impus la Doha, în optimi, cu 4-6, 6-3, 6-3.
Dulgheru și-a asigurat un cec de 21.400 dolari și 180 de puncte WTA, iar în ultimul act o va întâlni probabil pe daneza Caroline Wozniacki, principala favorită, care o înfruntă în semifinale pe taiwaneza Su-Wei Hsieh. Daneza a câștigat ambele dueluri de până acum cu Dulgheru, 6-3, 6-4 în 2010 la Roland Garros (turul al treilea), și 6-1, 3-0 (abandon), luna trecută, în optimi, la Doha.