Alexandru Arşinel, despre declaraţiile controversate ale lui Dan Bittman: „Probabil i-a ajuns cuţitul la os”

Alexandru Arşinel îi ia apărarea lui Dan Bittman, după declaraţiile controversate legate de pandemia de coronavirus. Actorul înţelege situaţia în care se află artiştii în această perioadă şi spune că într-adevăr se află într-un impas, altfel nu s-ar fi implicat în acest subiect.
Romania TV
02 nov. 2020, 18:30
Alexandru Arşinel, despre declaraţiile controversate ale lui Dan Bittman:

„De recuperat, ne recuperăm, dar stăm cu aceeași grijă, că te poate apuca din altă parte, și anume acest virus care circulă. Ne operăm de o mie de lucruri, dar suntem cu gândul la această pandemie care ne poate lovi, deci liniște nu avem. Tuturor ne este teamă. Îmi pare rău că n-a ieșit, dar n-am avut, deci n-am o veste din asta bombă. Nu avem nevoie de așa ceva.

M-a surprins, probabil i-a ajuns cuțitul la os, altfel nu-l veneam pe Bittman să intervină în astfel de situație. Probabil pentru că pentru artiști, dar nu doar pentru ei, această perioadă este mai grea. Nu mai pot răbda și ies pe post (n.r. artiștii)”, a declarat marele actor pentru FANATIK.

Dan Bittman critică guvernanţii pentru gestionarea pandemiei

Dan Bittman a intervenit duminică la România TV pentru a explica poziţia sa referitor la pandemia de Covid şi măsurile luate de autorităţi pentru a o combate. Artistul a spus că nu îndeamnă la revoltă socială, ci ar vrea doar măsuri care să aibă sens şi a declarat că nu are încredere în actualul guvern.

Eu de la bun inceput am spus ca nu sfatuiesc sa nu se poarte masca sau ca nu cred in covid. Mi se pare ca lucrurile nu se gestioneaza cum ar trebui, nu sunt pentru iesiri in strada, pentru confruntari cu jandarmii.

Dar nici aratatul asta cu degetul, faceti asa, ca stim noi si doar asa e bine. I-am lasat pe guvernanti noua luni sa aiba grija de noi si nu au facut-o.

Daca sunt 20.000 de testari pe zi, ar trebui sa vedem macar o coada, undeva, la un spital. Si nu e cum ni se spune, ca se fac in 15 secunde testele astea, pana treci de bodyguarzi etc, trec cateva minute.

Acum cateva zile s-a jucat un meci cu o echipa romaneasca, in Bulgaria, cu 12.000 de spectatori pe stadion, aici, langa noi, si nu s-a intamplat nimic. Trebuie sa fim atenti, sa ne spalam pe maini in continuare. Asta am invatat in noua luni, sa ne spalam pe maini? Nu stiam asta? Mi se pare o naivitate, credeti ca doar spalandu-ne pe maini si purtand masca asta suntem in siguranta. Ca am hotarat noi ca virusul asta sare, asa, din planta in planta, la doi metri? Ca am stabilit noi ca doi metri„, a spus Dan Bittman la România TV.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de aproape un un război mondial. Cheltuieli uriașe pentru apărare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Minivacanța de 1 Mai: Amenzi uriașe pentru grătare, muzică și campare ilegală
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre