Actorul s-a arătat nemulţumit de faptul că, în această perioadă de criză, se organizează, totuşi, alegeri, în timp ce actorilor le este interzis să joace, iar spectatorilor să vină la teatru.
„Toată situaţia asta se desfăşoară într-o perioadă în care ne pregătim în fiecare zi de alegeri. Noi suntem în repetiţii, suntem o generaţie de artişti conştiincioşi care îşi dau seama că trebuie să lupte pentru a-şi câştiga dreptul de a munci pe scenă în continuare. Dar acest drept îl avem extrem de trunchiat. Efectiv ne zăpăceşte şi pe noi, şi pe spectatori, care probabil nici nu-şi mai bat capul„, spune marele actor.
Alexandru Arşinel spune că actorii au avut mare noroc, în această vară, cu teatrul din parcul Herăstrău, care, fiind în aer liber, a întrunit condiţiile de găzduire în siguranţă a pieselor de teatru.
„Vara asta am avut o activitate aproape continuă şi asta datorită faptului că, mai mulţi ani, ne-am luptat pentru Grădina Herăstrău, care a corespuns cerinţelor Ministerului Sănătăţii. S-au jucat mai toate piesele la Herăstrău, teatru aflat sub oblăduirea Teatrului Constantin Tănase, condus de actorul Vasile Muraru„, a menţionat actorul Alexandru Arşinel.