Alexandru Cumpănaşu a compus o poezie emoţionantă pentru Alexandra Măceşanu. „Nu cedez, ştiu unde eşti”

Alexandru Cumpănaşu a postat poezia pe reţelele de socializare, dar nu înainte ca acesta să precizeze că el şi părinţii fetei o vor găsi şi o vor iubi mereu.

Surpriză uriaşă de Crăciun în cazul Caracal. Alexandra Măceşanu, scoasă de pe lista copiilor dispăruţi

„O latură pe care nu am făcut-o publică niciodată. Este modul meu intim de a refula în fața celor mai grele momente. Însă tu, IUBIREA NOASTRĂ, meriți să îl împărtășesc cu milioanele de suflete care te iubesc”, a menţionat Alexandru Cumpănaşu.

Familia Alexandrei Măceşanu refuză să ridice de la DIICOT certificatul care atestă moartea fiicei lor. Cumpănaşu a răbufnit pe Facebook

Alte articole

Gheorghe Dincă dezvăluie fără regrete cum a chinuit-o pe Alexandra Măceşanu, la cinci ani de la tragedie. „Dovediţi că eu sunt monstru!”

Gheorghe Dincă, dus ”la azil”. Monstrul din Caracal va executa acolo restul detenției

Poezia compusă de Alexandru Cumpănaşu pentru Alexandra Măceşanu:

„Îngerul din vis

Într-o zi de iarnă tristă
Cu un crivăț ce bătea,
Nu simțeam a sa putere,
Ci pe tine te simțeam

Tristă, calmă, te uitai
Către mine cu reproșuri:
„Haide-odată, ce mai stai”?

Încercam să îți răspund,
Să îți dau o-mbărbătare,
Să mă simți că-ți sunt alături,
Drag copil și dragă floare

Glasul tău de îngeraș
Răscolea totul în mine,
Răbufneam a neputință,
Ca un nimeni, ca un laș
Fiindcă n-am putut să fiu,
Cel menit să te salveze,
Ș-ai rămas aceste luni,
Tot în iadul unor brute…

Mi-aș dori mai mult să simt
Un cuțit înfipt adânc,
Decât simpla ta privire,
Suferind și reproșând!

Nu mai știu ce să-ți promit,
Nu mai știu ce să mai sper,
Nu te părăsesc vreodată,
Înger drag, pierdut în cer…

Nu pot accepta ideea,
Ce cu forța mi-e indusă
A plecării-ți voluntare
Către chin și suferință

Voi lupta până la moarte
Pentru tine, draga mea
Copilaș al României,
Un exemplu și o stea

Ne-ai călăuzit pe toți,
Cu curajul tău nebun
Spre o Românie nouă
Mândră, demnă, în picioare

Am fost orbi – și încă suntem,
Nu vedem nici suferința,
Nici sclavia, violența…

Mi-aș dori atât de mult
Să te știu acasă azi,
Cu Irina, Teo, Nelu și cu alți,
Ce ți-s dragi

Să te aud din nou râzând,
Hârjonindu-te în joacă,
Să te-alinți în siguranță,
Protejată de părinți

Oridecâte ori vorbim,
Te simt cum încerci să-mi dai
Câte un indiciu despre
Cei ce-ți sunt acum călai

Iară vina ce mi-o port
Că nu înțeleg ce-mi spui
Nimeni nu mi-o poate lua,
Nici durerea din piept…

Ai adus în mine forța
Unui om ce-a devenit
Peste noapte un călău..
Al brutelor ce te-au rănit!

Sufletul mi-ai curățat
Și l-ai scos din adormire
Din comodul trai ce-aveam
Ca un sclav în devenire

Nu vedeam răul din jur
Nu vedeam răul din mine
Tu ai scos la suprafață
Tot ce-i rău și este bine

Milioane de români
Te admiră în tăcere,
Îți simt sufletul distrus
Și se roagă pentru tine

Nu știu cum de încă poți
Să-mi transmiți din când în când
Câte-un gând și-o mângâiere
Că voi reuși luptând

Ești doar un copil și totuși
Dumnezeu te-a construit
Să ne dai la toți curajul
Ce nici nu am bănuit

Un exemplu de putere,
De voință și de forță,
Răsplătit cu neputința
Unui stat corupt și-nfrânt

Nu-ți ascund că uneori
Plâng și-mi urlu disperarea,
Însă îmi revin și lupt
Pentru că știu că m-aștepți

Te voi căuta pe veci,
Drag copil nefericit
Chinuit de unii care
Au satana în a-l lor piept

Scumpă Alexandra noastră
NOI, cu toții te iubim,
Te vom cauta și-n stele
Așteptând un semn divin

Până atunci eu îți promit
Că-i voi pedepsi pe toți
Fără milă sau regret,
Până când vor implora
Mila TA, al TĂU decret!

Mama, tata și cu mine
Și o țară-ntreagă, aproape
Îi vom prinde pe nemernici
Și-i vom chinui cum nici
Diavolul când i-a creat
Nu i-a obosit din bici

Chiar de uneori resimt
Neputința și chiar vina
De a te salva, eu știu
Că există Dumnezeu
Ce-mi va lumina cărarea
Către tine, îngerul meu

Până atunci gheața se-așează
Peste suflet și pământ
Sap, adulmec și îi simt
După mirosul ce-l lasă
Al fricii ce-ncet cuprind

Știu că vin, că sunt aproape
Că voi năvăli năprasnic
Sunt isterici, se agită
Își acoperă urmele toate
Însă frica este-o urmă
Ce le domină azi viața
Iar eu îi pândesc, din umbră

Simt privirea ta din nou,
Mă apasă și mă doare
Nu mă ceartă, nu mă strigă
Pare doar o resemnare

Este blândă, calmă, fermă
Într-un fel, liniștitoare
Nu accept vreodată însă
Să te cred pierdută-n zare

Doar rezistă, ai răbdare!
Nu cedez, știu unde ești
Te voi regăsi curând
Și te vom iubi cu toții,
Milioane pe pământ!”.