Primul care și-a anunțat intenția de a candida pentru ocuparea postului de președinte al Federației Române de Baschet a fost Virgil Stănescu, scrie baschet.ro.
La scurt timp, şi Adrian Voinescu a confirmat site-ului baschet.ro că este unul dintre candidații la președinția FRB.
A treia persoană care şi-a anunțat condiționat candidatura la alegerile pentru președinția FRB ce vor avea loc, cel mai probabil, în luna mai a anului 2021 este Alexandru Iacobescu, fostul manager al echipai CSU Asesoft Ploiești.
„Mă gândesc foarte serios să candidez pentru președenția FRB. Am stat aproape de fenomen, l-am urmărit și am realizat că e nevoie de un manager, de un om care a făcut lucruri pentru baschetul românesc. Nu mă compar ca jucător cu contracandidații mei, dar ca performanță am realizat ceva în acest sport. Repet, încă sunt pe gânduri, dar cred că am o șansă”, a spus Alex Iacobescu.