Alexandru Rafila îi linişteşte pe români: „Eu, personal, nu sunt pentru o nouă stare de alertă. Recomandăm masca în spaţiile închise”

Ministrul Sănătăţii spune că se va recurge din nou la restricţii doar în cazul în care situaţia sanitară scapă de sub control.
Filip Stan
20 iul. 2022, 13:29
Alexandru Rafila îi linişteşte pe români:

Alexandru Rafila nu este pentru reintroducerea restricţiilor. Ministerul Sănătăţii anunţă miercuri 6779 de cazuri de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, în scădere faţă de intervalul precedent. De asemenea, au fost consemnate 12 decese. „Un astfel de demers este unul extrem, care poate fi luat numai în situaţia în care lucrurile scapă de sub control şi nu cred că vom ajunge într-o astfel de situaţie”, a declarat Alexandru Rafila, la RFI.

Acesta spune că, în acest moment, la nivel naţional sunt ocupate circa 10% din totalul paturilor alocate pentru pacienţii Covid.

Bilanţ coronavirus 20 iulie 2022. Aproape 6.800 de noi infectări şi 12 decese în 24 de ore în România
Alexandru Rafila spune în contextul în care bilanţul Covid-19 a crescut masiv în ultima perioadă că „asistăm la continuarea creşterii începute în urmă cu circa patru săptămâni, aşa-numitul val al şaselea (…). Cred că această tendinţă crescătoare va continua circa trei-patru săptămâni, până la jumătatea lunii august. Noi am prezentat diverse variante de prognoză generate de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi nu este exclus ca în săptămânile următoare să înregistrăm o medie zilnică de circa 10.000 de cazuri, însă lucrul acesta nu este neaşteptat, important este să fim pregătiţi din punct de vedere al acordării asistenţei medicale, atât din punct de vedere ambulatoriu sau mai ales din punct de vedere ambulatoriu, ca să evităm supraaglomerarea spitalelor şi pe de altă parte să avem suficient de multe paturi pregătite pentru pacienţii care fac eventuale forme mai grave sau complicaţii”, mai spune Alexandru Rafila.

Avertisment terifiant al OMS: Numărul cazurilor de COVID s-a triplat în Europa în ultimele săptămâni
Ministrul Sănătăţii recomandă populaţiei să poarte masca de protecţie în spaţiile închise aglomerate. „Noi am luat deja măsura utilizării măştii în unităţile sanitare, avem o bază legală pentru acest lucru. E vorba de un ordin de ministru care reglementează măsurile de oprire a transmiterii nozocomiale a unor infecţii, inclusiv se poate aplica la Covid-19, deci toate unităţile sanitare au la dispoziţie actul normativ şi comunicarea făcută de către Ministerul Sănătăţii, ca să introducă utilizarea măştii în spaţii închise în unităţile sanitare (…), însă noi nu avem la dispoziţie în momentul de faţă, Ministerul Sănătăţii nu are la dispoziţie o pârghie legală, care să impună obligativitatea măştii în spaţiile închise şi în mijloacele de transport în comun. Rămâne de văzut în perioada următoare dacă Guvernul va aduce în dezbatere acest lucru. Sigur, noi o să facem un raport, ca să prezentăm Guvernului situaţia epidemiologică, pe de o parte, pe de altă parte, recomandările OMS. Ştiţi bine că încă de acum o lună de zile, noi am recomandat utilizarea măştii în spaţiile închise şi mijloacele de transport în comun, utilizarea corectă a măştii şi încercăm să lămurim populaţia, mai ales persoanele vulnerabile, să facă acest lucru atunci când se deplasează în astfel de incinte închise sau în transportul în
comun”, a mai spus Rafila.

Întrebat dacă este exclusă reintroducerea stării de alertă, ministrul a răspuns: „Aici nu pot să mă pronunţ, este o chestiune care depăşeşte competenţa Ministerului Sănătăţii. Eu sper să nu fie nevoie de aşa ceva, dacă noi o să reuşim să gestionăm bine din punct de vedere al asistenţei medicale, dacă oamenii înţeleg să aplice măsurile acestea simple, cum ar fi utilizarea măştii, eu personal nu sprijin un astfel de demers, pentru că el este unul extrem, care poate fi luat numai în situaţia în care lucrurile scapă de sub control şi nu cred că vom ajunge într-o astfel de situaţie”.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.779 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 879 mai puţine faţă de ziua anterioară. 1.345 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, a transmis ministerul.

În Bucureşti sunt 1.306 cazuri noi, urmat de Cluj – 544, Constanţa – 453, Timiş – 305, Prahova – 297, Iaşi – 261.

Alexandru Rafila recomandă populației să poarte masca de protecție în spațiile închise aglomerate: ”Noi am luat deja măsura utilizării măștii în unitățile sanitare, avem o bază legală pentru acest lucru. E vorba de un ordin de ministru care reglementează măsurile de oprire a transmiterii nozocomiale a unor infecții, inclusiv se poate aplica la Covid-19, deci toate unitățile sanitare au la dispoziție actul normativ și comunicarea făcută de către Ministerul Sănătății, ca să introducă utilizarea măștii în spații închise în unitățile sanitare (…), însă noi nu avem la dispoziție în momentul de față, Ministerul Sănătății nu are la dispoziție o pârghie legală, care să impună obligativitatea măștii în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun. Rămâne de văzut în perioada următoare dacă Guvernul va aduce în dezbatere acest lucru. Sigur, noi o să facem un raport, ca să prezentăm Guvernului situația epidemiologică, pe de o parte, pe de altă parte, recomandările OMS. Știți bine că încă de acum o lună de zile, noi am recomandat utilizarea măștii în spațiile închise și mijloacele de transport în comun, utilizarea corectă a măștii și încercăm să lămurim populația, mai ales persoanele vulnerabile, să facă acest lucru atunci când se deplasează în astfel de incinte închise sau în transportul în comun”.

Întrebat dacă va cere Guvernului să creeze cadrul legal pentru reintroducerea măștii obligatorii în spațiile publice închise, ministrul Sănătății a răspuns: ”Există un Comitet Național pentru Situații de Urgență și vom aduce în discuție la CNSU acest aspect”.

Solicitat să spună dacă va face o propunere explicită, Alexandru Rafila a precizat: ”Va fi o propunere care va fi discutată de specialiști și să putem să avem o rezolvare. Eu mizez în continuare pe convingerea populației, pentru că e extrem de important să înțelegem acest lucru, o măsură coercitivă, dacă este aplicată incorect, adică vă dau un exemplu: utilizezi masca și o ții sub nas, chestiunea asta n-are nici un fel de valoare, din punct de vedere al prevenirii transmiterii infecției, mai ales având în vedere și contextul, cu temperaturi mai ridicate și așa mai departe, cred că trebuie să găsim o soluție care să facă populația participativă și nu să se opună în vreun fel, fie prin purtarea incorectă a măștii sau prin nepurtarea măștii, unei măsuri administrative. Probabil că ar trebui să informăm mai mult și n-ar trebui să facă doar Ministerul Sănătății chestiunea asta, să încercăm să folosim și mijloacele media de informare a populației referitoare la utilitatea măștii în această perioadă”.

Întrebat dacă este exclusă reintroducerea stării de alertă, ministrul a răspuns: ”Aici nu pot să mă pronunț, este o chestiune care depășește competența Ministerului Sănătății. Eu sper să nu fie nevoie de așa ceva, dacă noi o să reușim să gestionăm bine din punct de vedere al asistenței medicale, dacă oamenii înțeleg să aplice măsurile acestea simple, cum ar fi utilizarea măștii, eu personal nu sprijin un astfel de demers, pentru că el este unul extrem, care poate fi luat numai în situația în care lucrurile scapă de sub control și nu cred că vom ajunge într-o astfel de situație”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH