Alexandru Rafila spune cine sunt primele persoane din România care ar trebui vaccinate anti-COVID

Alexandru Rafila a declarat că primii care ar trebui să primească vaccinul anti-COVID sunt persoanele din categoriile vulnerabile şi personalul medical. Reprezentatul României la OMS şi-a exprimat îngrijorare cu privire la faptul că România va putea primi un vaccin şi nu va fi gata în administrarea acestuia.
Filip Stan
22 sept. 2020, 16:04
Alexandru Rafila spune cine sunt primele persoane din România care ar trebui vaccinate anti-COVID

„În primul rând, dacă se va reuşi obţinerea unui vaccin într-un timp scurt, pentru că deocamdată discutăm despre vaccinuri-candidat adică unele care nu au fost autorizate, trebuie administrat persoanelor din categoriile vulnerabile şi personalului medical. Deci categoriile vulnerabile şi personalul medical trebuie vaccinate în primă fază pentru că celelate categorii de tratament – copiii, adulţii tineri – nu trebuie de multe ori spitalizare, iar tratamentul în secţiile ATI şi decesul sunt rare. Atunci e normal să fie prioritate aceste categorii, inclusiv la noi în ţară. Precontractele pentru potenţiale vaccinuri sunt semnate, iar un astfel de vaccin care a fost deja contractat în avans va şi ajunge să fie autorizat, cu siguranţă ţările membre ale UE vor primi o cotă parte din acea cantitate care a fost rezervată de către Comisia Europeană care a şi plătit în avans sume considerabile de bani. E vorba despre ceea ce a reuşit să facă CE pentru statele membre, şi noi din fericire suntem membrii ai Uniunii şi atunci am putea să avem un vaccin disponibil poate ceva mai repede – prima jumătate a anului viitor”, a spus Alexandru Rafila la Digi 24.

Întrebat ce trebuie să ştim în privinţa transportării acestui vaccin şi ce provocări ar putea apărea, Alexandru Rafila a explicat că ar trebui să ne ocupăm de aceste aspecte începând chiar de mâine.

„Dacă tot vrem să arătăm că suntem silitori în a furniza populaţiei din România vaccinul necesar, ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare, de logistică, centrele de vaccinare, cine să administreze vaccinul. Să se facă cartografia tuturor grupurilor vulnerabile astfel încât să poată fi vaccinate. Să vă spun din ce cauză. Vaccinurile noi, revoluţionare pe bază de ARN trebuie nu transportate congelate, ci congelate la minus 70-80 de grade şi nu există nicio ţară, inclusiv în România, cu o capacitate de stocare la o astfel de temperatură. Ele vor fi livrate în recipient care conţin gheaţă carbonică şi care trebuie să ajungă direct în centrele de vaccinare unde pot să rămână refrigerate timp de câteva zile. Mai mult aceste vaccinuri se vor administra în două doze. Cel mai probabil, multora dintre persoanele beneficiare, pentru că mai ales persoanele vârstnice au nevoie de o stimulare imunitară mai consistentă, şi cred că lucrul acesta este extrem de important – să avem o strategie şi o logistică organizată. Eu sunt foarte îngrijorat, văzând aşa cum ne mişcăm în zona organizatorică, că va exista acest vaccin disponibil, Comisia Europeană şi-a făcut treaba, România va putea primi vaccinul şi organizarea pentru administrarea vaccinului nu ştiu dacă va fi gata. Cred că lucrul acesta trebuie de acum început, încât în eventualitatea în care acest vaccin va fi disponibil să poată fi administrat într-un timp cât mai scurt unui număr mare de persoane”, a completat Rafila.

Citeşte şi Alexandru Rafila: „Mă aştept la o creştere a cazurilor. Lucrul ăsta trebuie să dea de gândit”

Reprezentantul României la OMS a oferit exemplul Israelului care, atunci când a fost ameninţat de poliomelită, a reuşit să vaccineze toată populaţie în mai puţin de opt luni.

„Israelul, cât a avut o ameninţare de poliomielită acum câţiva ani, a reuşit să vaccineze întreaga populaţie de 8 milioane a Israelului în mai puţin de 8 luni. Cred că avem de învăţat din astfel de exemple şi ar trebui foarte rapid să începem să organizăm o campanie de vaccinare, cu responsabili, cu centre de vaccinare, cu locaţii de depozitare intermediară, dacă este cazul, dar lucrurile sunt foarte complexe şi cred că necesită colaborarea mai multor instituţii, nu doar a Ministerului Sănătăţii. Sigur ar trebui să fie, bineînţeles, Ministerul Sănătăţii agrenat, dar probabil că un ajutor din partea Ministerului Apărării Naţionale va fi esenţial pentru reuşita unei astfel de campanii”, a conchis Alexandru Rafila.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Cât timp trebuie încălzit motorul mașinii când e ger afară. Sfatul lui Titi Aur pentru toți șoferii: “Atenție, uzurile sunt foarte mari”
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cea mai mare notă de la Bamboo: 104.000 de euro. Ce făcea Joshua Castellano
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
PSD îl propune pe Crin Antonescu pentru funcția de președinte al României
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!