Alexia Eram a vorbit despre salariul Andreei Esca. Pentru că este una dintre persoanele cele mai apropiate vedetei de la Pro TV şi face parte din familie, toată lumea a crezut că tânăra ştie cât câştigă mama sa. Ei bine, se pare că nu este aşa. Alexia măturiseşte că niciodată nu a ştiut suma pe care mama ei o primeşte lunar.
„Nici eu nu îl știu, mă jur! Vă jur, nu mi-l spune, pentru că poate crede că dacă mi l-ar spune, aș scăpa informația. Mă jur că eu nu îl știu! Eu chiar nu știu! De vreo doi ani și jumătate, aproape trei ani, îmi câștig singură banii, ca să înțeleagă toată lumea. Normal că mama e foarte mândră și nici nu-i cer bani, chiar dacă aș avea nevoie. Și ea se comportă cu mine ca și cum aș fi și eu un om matur!
Nu mai stăm împreună, eu mi-am cumpărat apartamentul meu, am rată. Pe de o parte, îmi e super-greu, mai ales dacă plecăm în vacanțe. Înainte eram obișnuită să îmi cumpere ei (n.r. «părinții») chestii. Și acum eu trebuie să plătesc gazele, lumina, apa, rata, am responsabilități.
Sincer, sunt o fire foarte cheltuitoare, de ce să mint? Dar pentru vacanțe, oricum strâng. Trebuie să ai minimum o vacanță pe an și încerc să mă stăpânesc. Mario este partea rațională a familiei, care strânge, eu sunt pe partea cealaltă. Deci el mă potolește!„, a declarat Alexia Eram pentru Cancan.ro.