Alico: Reforma sănătăţii trebuie bazată pe principii de eficienţă şi să includă avantaje fiscale

Reforma sistemului de sănătate este un proces complex, de durată, care trebuie realizat pe principii de eficienţă economică, atât pentru bugetele publice cât şi pentru sectorul privat, dublat de stimularea contribuţiilor voluntare prin avantaje fiscale pentru pacienţi şi angajatori, potrivit Alico.
Romania TV
16 feb. 2012, 12:03

"Interesul pacientului trebuie să fie elementul central al acestei reforme. În acest context, este nevoie de stabilirea unor principii de bază pentru construcţia viitorului cadru legislativ al sistemului de sănătate, dar şi de măsuri imediate, de sprijinire a implicării sectorului privat în domeniul sănătăţii pentru îmbunătăţirea accesului populaţiei la servicii de sănătate de calitate", a declarat, joi, directorul general al Alico Asigurări România, Theodor Alexandrescu, la un seminar de specialitate organizat de Ziarul Financiar.

Potrivit lui Theodorescu, principiile de bază în construcţia viitorului cadru al sistemului de sănătate din România trebuie să se bazeze pe trecerea graduală de la un sistem de contribuţii obligatorii către un singur furnizor la un sistem combinat de contribuţii obligatorii şi voluntare către mai mulţi furnizori de asigurări de sănătate.

"Într-o primă fază trebuie menţinute contribuţiile obligatorii, dar se va trece de la un singur furnizor de asigurari de sănătate, în speţă CNAS, la mai mulţi furnizori. În faza următoare, contribuţiile obligatorii vor fi completate cu contribuţii voluntare, ponderea acestora din urma crescând gradual până când cuantumul lor va fi majoritar", a spus şeful Alico Asigurări România. El a adăugat că un astfel de sistem va crea atât concurenţa între furnizorii de asigurări de sănătate, cât şi între furnizorii de servicii medicale, spre beneficiul final al pacienţilor.

Un alt principiu al procesului de reformă din domeniu îl constituie viabilitatea financiară a noului sistem de sănătate, cu avantaje atât pentru bugetele publice cât şi pentru sectorul privat.

"O simplă transferare a poverii financiare de pe umerii statului pe cei ai asigurătorilor privaţi, fără a oferi acestora din urma posibilitatea de a opera în condiţii de profitabilitate, va face noul sistem inoperabil", a arătat Alexandrescu.

Al treilea principiu expus de şeful Alico îl reprezintă libera alegere a pacientului în selectarea furnizorului de asigurări de sănătate, atât pentru componenta obligatorie, cât mai ales pentru asigurarea voluntară.

"Reforma va fi un proces de durată (estimarea optimistă este de cel puţin doi ani până când noul sistem să fie operaţional parţial), iar pacienţii nu pot aştepta finalizarea acesteia pentru a avea acces la servicii de sănătate de calitate", a spus Alexandrescu.

El a adăugat că autorităţile trebuie să acţioneze imediat în câteva direcţii prioritare, una dintre acestea fiind aplicarea unei deductibilităţi fiscale totale într-o limită de 400 - 600 euro/an, prin stimularea contribuţiilor voluntare prin avantaje fiscale oferite pacienţilor şi angajatorilor.

"Cu toţii ştim că viitorul pachet de bază va acoperi o parte din nevoia totală a pacienţilor pentru servicii medicale. Până când se agrează acest pachet, susţinem introducerea imediată a deductibilităţii totale în mod similar cu medicina muncii, atât pentru angajat, cât şi pentru angajator, în schimb aplicând o limită situată între 400 şi 600 euro", a arătat şeful Alico.

O astfel de măsură va reduce presiunea pe cheltuielile (din fonduri publice) instituţiilor sanitare de stat va fi mai mică, odata ce instituţiile private vor prelua o parte din pacienţi.

De asemenea, angajatorii vor fi stimulaţi să acorde pachete de beneficii care să includă aceste asigurări, ceea ce va ajuta la atragerea şi menţinerea unei forţe de muncă bine pregatită.

În cazul pacienţilor, aceştia vor avea posibilitatea să îşi acopere anumite cheltuieli pe care le au oricum prin sistemul de sănătate actual şi, în acest context, stimulentele financiare directe către personalul medical ar dispărea.

"Măsura poate avea şi un impact educaţional, prin includerea în pachetul de beneficii - oamenii vor înţelege mai bine rolul unei asigurări de sănătate", a spus Alexandrescu.

O altă direcţie prioritară de acţiune a autorităţile ar trebui să vizeze facilitarea decontării directe între furnizorii de servicii medicale de stat şi asigurătorii privaţi pe asigurările voluntare de sănătate.

Potrivit şefului Alico România, orice schimbare iniţiată în domeniul sănătăţii trebuie comunicată într-un mod explicit atât către pacient, cât şi către medici pentru a nu crea anxietate.

"Comunicarea este importantă pentru că studiile medicale ale medicilor nu pun accent pe problemele de management operaţional sau financiar. Ei au nevoie să înţeleagă funcţionarea sistemului şi să poată face comparaţie între beneficiile actuale şi cele oferite de un sistem reformat. Şi pacenţii trebuie să fie în măsură să facă aceeaşi comparaţie", a spus Alexandrescu.

El a adăugat că pacienţii trebuie să conştientizeze că sistemul de sănătate actual este unul discriminatoriu.

"Pacienţii cu relaţii beneficiază de servicii mai multe, luând şi o parte din serviciile de care ar trebui să beneficieze ceilalţi pacienţi obişnuiţi", a afirmat Alexandrescu.

El a încheiat prin a spune că proiectului de reformă a sistemului de sănătate trebuie să preia doar principiile de funcţionare ale modelelelor existente în alte ţări, dar trebuie construit conform particularităţtilor locale.

Alico Asigurări România este parte a American Life Insurance Company (Alico), o companie MetLife. La 1 noiembrie 2010, MetLife a achiziţionat Alico, iar ca urmare a acestui acord, Alico Asigurări şi Alico

Pensii sunt companii afiliate MetLife.

Alico Asigurări România este al treilea jucător local de profil, cu subscrieri de 205,03 milioane de lei în 2010, după ING Asigurări de Viaţă şi BCR Asigurări de Viaţă.

„Interesul pacientului trebuie să fie elementul central al acestei reforme. În acest context, este nevoie de stabilirea unor principii de bază pentru construcţia viitorului cadru legislativ al sistemului de sănătate, dar şi de măsuri imediate, de sprijinire a implicării sectorului privat în domeniul sănătăţii pentru îmbunătăţirea accesului populaţiei la servicii de sănătate de calitate”, a declarat, joi, directorul general al Alico Asigurări România, Theodor Alexandrescu, la un seminar de specialitate organizat de Ziarul Financiar.

Potrivit lui Theodorescu, principiile de bază în construcţia viitorului cadru al sistemului de sănătate din România trebuie să se bazeze pe trecerea graduală de la un sistem de contribuţii obligatorii către un singur furnizor la un sistem combinat de contribuţii obligatorii şi voluntare către mai mulţi furnizori de asigurări de sănătate.

„Într-o primă fază trebuie menţinute contribuţiile obligatorii, dar se va trece de la un singur furnizor de asigurari de sănătate, în speţă CNAS, la mai mulţi furnizori. În faza următoare, contribuţiile obligatorii vor fi completate cu contribuţii voluntare, ponderea acestora din urma crescând gradual până când cuantumul lor va fi majoritar”, a spus şeful Alico Asigurări România. El a adăugat că un astfel de sistem va crea atât concurenţa între furnizorii de asigurări de sănătate, cât şi între furnizorii de servicii medicale, spre beneficiul final al pacienţilor.

Un alt principiu al procesului de reformă din domeniu îl constituie viabilitatea financiară a noului sistem de sănătate, cu avantaje atât pentru bugetele publice cât şi pentru sectorul privat.

„O simplă transferare a poverii financiare de pe umerii statului pe cei ai asigurătorilor privaţi, fără a oferi acestora din urma posibilitatea de a opera în condiţii de profitabilitate, va face noul sistem inoperabil”, a arătat Alexandrescu.

Al treilea principiu expus de şeful Alico îl reprezintă libera alegere a pacientului în selectarea furnizorului de asigurări de sănătate, atât pentru componenta obligatorie, cât mai ales pentru asigurarea voluntară.

„Reforma va fi un proces de durată (estimarea optimistă este de cel puţin doi ani până când noul sistem să fie operaţional parţial), iar pacienţii nu pot aştepta finalizarea acesteia pentru a avea acces la servicii de sănătate de calitate”, a spus Alexandrescu.

El a adăugat că autorităţile trebuie să acţioneze imediat în câteva direcţii prioritare, una dintre acestea fiind aplicarea unei deductibilităţi fiscale totale într-o limită de 400 – 600 euro/an, prin stimularea contribuţiilor voluntare prin avantaje fiscale oferite pacienţilor şi angajatorilor.

„Cu toţii ştim că viitorul pachet de bază va acoperi o parte din nevoia totală a pacienţilor pentru servicii medicale. Până când se agrează acest pachet, susţinem introducerea imediată a deductibilităţii totale în mod similar cu medicina muncii, atât pentru angajat, cât şi pentru angajator, în schimb aplicând o limită situată între 400 şi 600 euro”, a arătat şeful Alico.

O astfel de măsură va reduce presiunea pe cheltuielile (din fonduri publice) instituţiilor sanitare de stat va fi mai mică, odata ce instituţiile private vor prelua o parte din pacienţi.

De asemenea, angajatorii vor fi stimulaţi să acorde pachete de beneficii care să includă aceste asigurări, ceea ce va ajuta la atragerea şi menţinerea unei forţe de muncă bine pregatită.

În cazul pacienţilor, aceştia vor avea posibilitatea să îşi acopere anumite cheltuieli pe care le au oricum prin sistemul de sănătate actual şi, în acest context, stimulentele financiare directe către personalul medical ar dispărea.

„Măsura poate avea şi un impact educaţional, prin includerea în pachetul de beneficii – oamenii vor înţelege mai bine rolul unei asigurări de sănătate”, a spus Alexandrescu.

O altă direcţie prioritară de acţiune a autorităţile ar trebui să vizeze facilitarea decontării directe între furnizorii de servicii medicale de stat şi asigurătorii privaţi pe asigurările voluntare de sănătate.

Potrivit şefului Alico România, orice schimbare iniţiată în domeniul sănătăţii trebuie comunicată într-un mod explicit atât către pacient, cât şi către medici pentru a nu crea anxietate.

„Comunicarea este importantă pentru că studiile medicale ale medicilor nu pun accent pe problemele de management operaţional sau financiar. Ei au nevoie să înţeleagă funcţionarea sistemului şi să poată face comparaţie între beneficiile actuale şi cele oferite de un sistem reformat. Şi pacenţii trebuie să fie în măsură să facă aceeaşi comparaţie”, a spus Alexandrescu.

El a adăugat că pacienţii trebuie să conştientizeze că sistemul de sănătate actual este unul discriminatoriu.

„Pacienţii cu relaţii beneficiază de servicii mai multe, luând şi o parte din serviciile de care ar trebui să beneficieze ceilalţi pacienţi obişnuiţi”, a afirmat Alexandrescu.

El a încheiat prin a spune că proiectului de reformă a sistemului de sănătate trebuie să preia doar principiile de funcţionare ale modelelelor existente în alte ţări, dar trebuie construit conform particularităţtilor locale.

Alico Asigurări România este parte a American Life Insurance Company (Alico), o companie MetLife. La 1 noiembrie 2010, MetLife a achiziţionat Alico, iar ca urmare a acestui acord, Alico Asigurări şi Alico

Pensii sunt companii afiliate MetLife.

Alico Asigurări România este al treilea jucător local de profil, cu subscrieri de 205,03 milioane de lei în 2010, după ING Asigurări de Viaţă şi BCR Asigurări de Viaţă.

DailyBusiness
Călin Georgescu: Nu avem bănci românești. Realitatea îl contrazice! Avem două bănci din top 3 cu capital românesc
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce avere nesimțită are Elena Lasconi: „Săraca“ se scaldă în bani!
Fanatik.ro
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Capital.ro
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu. Este o gafă imensă: Nu există așa ceva!
Playtech.ro
Traian Băsescu, despre posibila sursă de finanțare a lui Călin Georgescu: Mă tem că banii sunt din...
DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Adevarul
O femeie și-a ascuns copilul de restul familiei, timp de 3 ani, într-un sertar. De ce a luat această decizie
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Cum era Silviu Prigoană, de fapt, ca om. Puțini îl cunoșteau cu adevărat
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Prima reacție a lui Călin Georgescu după protestele împotriva lui! Candidatul la prezidențiale a făcut declarații neașteptate
Cancan.ro
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a dat înapoi. Decizia anunțată imediat după turul întâi: O singură condiție!
StirileBZI
Se interzice accesul la TikTok! Cine a luat decizia
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Rusia refuză compromisul și anunță posibile noi ofensive în Ucraina
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Care este cel mai periculos fel de mâncare!