Alimente care întineresc creierul şi previn declinul cognitiv

Dietele bogate în frunze proaspete de salată, fasole, fructe de pădure şi cereale integrale au potenţialul de a încetini procesul de îmbătrânire a creierului şi declinul cognitiv la persoanele de vârsta a treia, potrivit unui studiu publicat în Statele Unite ale Americii, informează Reuters.
Alina Costache
07 aug. 2015, 06:05
Alimente care întineresc creierul şi previn declinul cognitiv

Declinul cognitiv reprezintă o etapă normală a procesului de îmbătrânire, însă un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Rush din Chicago, pe o durată de aproape cinci ani, a arătat că persoanele de vârsta a treia care au ţinut cu stricteţe dieta MIND erau cu 7,5 ani mai tinere din punct de vedere cognitiv în comparaţie cu voluntarii care au respectat cel mai puţin regulile acestei diete, scrie doctorulzilei.ro.

Într-un studiu anterior, aceiaşi cercetători americani au evidenţiat faptul că dieta respectivă poate să reducă riscul de dezvoltare a maladiei Alzheimer.

Dieta MIND (Mediterranean-DASH Diet Intervention for Neurodegenerative Delay) reprezintă un hibrid între dieta mediteraneană, bogată în ulei de măsline şi legume, şi dieta DASH, concepută pentru a limita efectele hipertensiunii.

Ea constă în 15 componente dietetice şi recomandă persoanelor care o urmează să mănânce în fiecare zi cel puţin trei porţii de cereale integrale, o salată şi o altă legumă şi să bea zilnic un pahar cu vin. Fasolea şi carnea de pasăre ar trebui mâncate cel puţin de două ori pe săptămână, iar carnea de peşte o dată pe săptămână.

Adepţii dietei MIND limitează drastic cantităţile aferente unui număr de cinci alimente considerate nesănătoase – carne roşie, unt, margarină, brânză, paste, dulciuri şi preparate prăjite sau de la fast-food – pe care le mănâncă.

Singurele fructe incluse în dieta MIND sunt cele de pădure.

Cercetătorii americani au testat capacitatea cognitivă pentru 960 de persoane cu vârsta medie de 81,4 ani din 40 de cămine pentru bătrâni din Chicago, într-o perioadă de 4,7 ani. Ei au descoperit un declin cerebral mult mai lent în cazul persoanelor care au aderat cel mai mult la regulile impuse de dieta MIND.

Citeşte şi Alimente bune pentru creier. Ce să mănânci ca să creşti inteligenţa şi să previ o serie de boli

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
O tânără a murit după ce a mâncat un sendviș banal. Ingredientul care i-a fost fatal Anei
Capital.ro
Decizia venită astăzi pentru Elena Udrea. Tribunalul Prahova a stabilit
Playtech.ro
Câte grade pe scara Richter ar putea avea cel mai mare cutremur în România: ”Este calculat pentru zona Vrancea”
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
O prezentatorare TV s-a dezbrăcat în direct în fața lui Mutu
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
S-a modificat data la care intră pensiile în luna aprilie 2025. Când vor fi, de fapt, livrate
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut unul din cei mai mari actori ai țării. A fost o legendă. Nimeni nu va mai fi ca el
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Doliu în România! A murit subit astăzi!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card