Alin Iacob, AURSF, avertizează: Decontarea directă la RCA are tarife prohibitive. ASF trebuie să monitorizeze preţurile

Unele societăţi de asigurări au impus tarife prohibitive în sistemul decontării directe la RCA, iar Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) ar trebui să monitorizeze acest sistem de preţuri, astfel încât consumatorii să nu se afle în situaţia de a plăti sume exorbitante, a declarat marţi preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), Alin Iacob, la o conferinţă de profil.
Filip Stan
05 feb. 2019, 14:20
Alin Iacob, AURSF, avertizează: Decontarea directă la RCA are tarife prohibitive. ASF trebuie să monitorizeze preţurile

Acesta consideră că sistemul decontării directe la RCA nu ar trebui să fie opţional. „Noi am contribuit în mod activ la reformarea pieţei RCA, am propus sistemul decontării directe, dar nu suntem mulţumiţi de modul în care funcţionează în momentul de faţă. Sunt societăţi de asigurări care au impus din păcate tarife prohibitive. Poate nu ar fi bine să fie opţional, dar dacă tot e opţional, să monitorizăm prin ASF sistemul de pricing, astfel încât consumatorii să nu se afle în situaţia de a plăti sume exorbitante, pentru că nu vor opta pentru acest sistem de decontare directă, care prin existenţa lui va crea în continuare probleme şi acele situaţii din trecut e posibil să se mai întâmple şi în viitor”, a afirmat preşedintele AURSF citat de Agerpres.

Alin Iacob consideră că piaţa RCA a evoluat, dar ar putea prezenta probleme în viitor în condiţiile în care două societăţi deţin în continuare un procent important pe această piaţă.

„Piaţa RCA a evoluat, dar observăm în continuare o concentrare majoră pe această piaţă, care din punctul nostru de vedere nu este de natură să ofere confort. Dacă două societăţi deţin în continuare un procent atât de important precum se întâmplă astăzi, e posibil să existe probleme în perspectivă”, a afirmat acesta.

Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare a cerut ASF să includă în Consiliul său cel puţin un reprezentant al consumatorilor.

„Din păcate, în Consiliul ASF nu s-a regăsit niciodată un reprezentant al consumatorilor. A fost o tentativă, chiar a mea, la ultimele alegeri ale Consiliului ASF şi mulţumesc Parlamentului că n-am primit nici un vot împotrivă. E adevărat că numărul voturilor ‘pentru’ a fost redus. Noi considerăm că prezenţa cel puţin a unui reprezentant al consumatorilor pe poziţia de membru neexecutiv al Consiliului ASF poate ajuta Consiliul să vadă şi să înţeleagă mai bine problematica care îl preocupă pe consumator chiar din interiorul Consiliului ASF”, a adăugat reprezentantul AURSF.

Acesta a confirmat necesitatea dezvoltării educaţiei financiare în societatea românească, subliniată anterior de secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Mihai Mandreş.

„Susţinem şi noi cu tărie educaţia financiară, dar atragem atenţia că această educaţie financiară trebuie să se facă, obligatoriu, cu participarea asociaţiilor de consumatori, care ştiu ce anume este nevoie, astfel încât să nu se repete situaţia nefericită din piaţa bancară, unde educaţia financiară a ascuns programe de vânzare ale băncilor şi nici pe departe programe reale de educaţie financiară. Amintesc de un protocol semnat împreună cu mai multe ministere de ASF, BNR şi, iată, o singură asociaţie, Asociaţia Română a Băncilor, eu cred că acel protocol trebuie extins, trebuie incluse şi asociaţiile de consumatori, asociaţiile pensiilor private, ale brokerilor, care lipsesc, şi realizarea unei strategii naţionale cu adevărat relevante pentru sector”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au pomi în curte. Ce trebuie să facă neapărat în luna aprilie
Playtech.ro
37.000 de lei de la stat pentru o maşină nouă. Programul Rabla 2025, ghid de finanţare
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Trei luni de închisoare dacă nu îți plimbi câinele. Cea mai absurdă lege naște polemici intense
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă dublată pentru șoferi. S-a decis oficial majorarea tarifului. A intrat în vigoare de azi, 23 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Zelenski l-a enervat iar pe Trump. Americanii au oprit brusc negocierile
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Parlamentul i-a cules de pe drumuri: partidul POT a umplut senatul și camera cu indivizi fără ocupație, fără venituri și fără rușine