„Intenția PSD de a boicota alegerile este o atitudine previzibilă. Social-democrații sunt specialiști în limitarea democrației și în abuzuri electorale. Când PSD nu poate să restrângă altora drepturile electorale și le restrâng singuri”, a scris Gorghiu, joi, pe Facebook.
Reacția acesteia vine după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat la Bruxelles, la întâlnirea cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, că adversarii politici ai social-democraților fac presiuni mari asupra Guvernului pentru ca legislația electorală să fie modificată, arătând că partidul pe care îl conduce ia în calcul inclusiv boicotarea alegerilor locale.
Potrivit unui comunicat al PSD, în cadrul discuției Dragnea a prezentat situația politică din România, subliniind că, în perspectiva alegerilor care vor avea loc în acest an, social-democrații au demarat un program de modernizare a partidului și de deschidere către cetățeni.
„În acest context, președintele Dragnea a menționat și faptul că adversarii politici ai PSD fac presiuni mari asupra Guvernului pentru ca legislația electorală să fie modificată prin Ordonanță de Urgență, ceea ce este inacceptabil din partea Partidului Social Democrat, care ia în calcul inclusiv boicotarea alegerilor locale”, se arată în comunicat.