Alina Gorghiu a precizat miercuri, la Adevărul Live, că, vineri, PNL are termen la Curtea de Apel, unde liberalii vor ridica excepţia de neconstituţionalitate la alegerea primarilor într-un singur tur.
”Nimeni nu ne dădea nicio şansă. Suntem acum în măsură să vă spunem că, vineri, instanţa a anunţat că va face discuţia”, a precizat copreşedintele PNL.
Alina Gorghiu a mai arătat că, ”dacă dosarul va fi trimis la Curtea Constituţională, va fi o presiune nemaiîntâlnită pe CCR pentru a nu se pronunţa fie în timp util, fie pentru a da o soluţie că nu ar fi o problemă că alegerile sunt într-un singur tur.”
”O asemenea decizie – alegeri în două tururi – schimbă fundamental datele, schimbă ideea de stat de drept. Am accepta că nu poţi să mai ai un primar ales cu 15%. Eu mi-aş dori să cred că, indiferent de presiuni sau contextul care va fi atunci, indiferent de ţipetele PSD, Curtea să fie înţeleaptă şi să ţină cont de litera Constituţiei”, a afirmat Alina Gorghiu, conform News.
Copreşedintele PNL spune că mizează încă pe două tururi de scrutin la alegerile locale şi că pe 15 iunie va fi organizat un al doilea tur.
”Dacă partidele mici s-ar fi raliat acestui demers şi am fi pus presiune pe Guvern, poate nu mai era nevoie de procedură judiciară. Cei care pierd cel mai mult sunt partidele mici. Legislaţia actuală le condamnă la dispariţie, dar este alegerea lor. În turul II, ar câştiga dreapta. Bucureşteanul ar avea şansa să se coaguleze în jurul unei platforme care îl reprezintă. Acum, votul pe dreapta se va diviza. Avem acest stil de a ataca potenţialii aliaţi, şi nu duşmanul de pe partea stângă. Trag nădejde că putem să ajustăm acest comportament care nu duce la nimic bun”, a mai arătat Gorghiu.
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat pentru vineri judecarea contestaţiei PNL privind Hotărârea de Guvern care stabileşte data alegerilor locale la 5 iunie, proces în care liberalii vor să invoce excepţia de neconstituţionalitate a alegerii într-un singur tur de scrutin.
PNL a depus în 9 martie, la Curtea de Apel Bucureşti, cererea de anulare a Hotărârii de Guvern care stabileşte data alegerilor locale, instanţa stabilind pentru luni 11 aprilie primul termen de judecată, la Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În cadrul procesului în contencios administrativ, Guvernul, care are calitatea de pârât, depune la dosar o întâmpinare privind sesizarea PNL de anulare a HG 51/2016. Curtea de Apel Bucureşti va stabili dacă cererea este admisibilă şi dacă trimite sesizarea la Curtea Constituţională.
PNL a recurs la această procedură deoarece hotărârile Guvernului nu pot fi atacate direct la Curtea Constituţională.