Alina Gorghiu: Proiectul privind votul prin corespondenţă va intra luni pe ordinea de zi a Senatului

Proiectul de lege privind introducerea votului prin corespondență va intra luni, 19 octombrie, pe ordinea de zi a Senatului, a declarat sâmbătă, la Baia Mare, Alina Gorghiu. 
Ionela Marcu
17 oct. 2015, 14:04
Alina Gorghiu: Proiectul privind votul prin corespondenţă va intra luni pe ordinea de zi a Senatului

Potrivit Agerpers, copreședintele PNL a precizat că prin adoptarea acestui act normativ se ajunge la o situație de normalitate.

„Săptămâna viitoare, luni, în Senat, pe ordinea de zi a plenului, va intra proiectul legat de votul prin corespondență. Este un proiect la care PNL a lucrat foarte mult. Mă bucur că, până la urmă, Autoritatea Electorală Permanentă a realizat un draft de proiect. Este în proporție de 90 și ceva la sută identic cu cel propus de liberali. Așa cum am spus-o, nu o dată, nu este important dacă pe lege scrie PNL, PSD sau orice alt partid politic din România, important este să reușim să reconsiderăm abordarea partidelor politice atunci când vorbim de drepturi și libertăți fundamentale.

Atunci când vorbim de dreptul de vot, este un drept pe care din păcate îl luăm în considerare și ne amintim de el exclusiv în campania electorală sau precampania electorală, de data aceasta, din pricina unui guvern care, în opinia mea, a greșit flagrant atunci când a îngrădit exercitarea dreptului de vot. Astăzi ne aflăm în etapa în care să ajungem într-o situație de normalitate”, a afirmat Alina Gorghiu, într-o conferință de presă.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu și secretarul general Gheorghe Flutur vor participa la ședința Comitetului Executiv Județean Maramureș în cadrul căreia se va discuta despre pregătirea campaniei electorale. Aceștia vor mai participa sâmbătă la Școala politică „Gh. I. Brătianu” ce va avea loc la Sighetu Marmației, după care vor vizita Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și vor depune coroane la Cimitirul Săracilor

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Singura plantă care poate să înlocuiască purificatorul de aer din casă. Îndepărtează poluanții nocivi și e considerată o adevărată ”minune”
Capital.ro
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi, dacă ignori
Playtech.ro
Sociologul Alfred Bulai, acuzat că ar fi făcut avansuri studentelor, în timp ce era profesor și decan la SNSPA. Poliția a început o anchetă
DailyBusiness
Cati bani primește David Popovici după ce a câștigat medalia de aur. Sportivul a scris istorie la JO2024
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autorul dublei crime din Buzău, amenințări cu moartea la ieșirea de la audieri: „Puteam să te omor și pe tine”. Bărbatul susține că nu regretă fapta
Capital.ro
Statul cere banii de la români. Obligația, trecută direct în lege. Poliția intervine imediat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Comandant al grupului Wagner ucis în Mali în timpul unui atac al rebelilor
MediaFlux
PENSIONARII care pot RĂMÂNE FĂRĂ măriri de PENSIE! DECIZIA care schimbă TOTUL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!