„Pentru legea cu brăţările electronice o să fac din nou amendament, acum voi propune să avem un proiect-pilot cu o sută de deţinuţi supravegheaţi cu brăţări electronice. O să prevăd suma de bani necesară pentru a promova acest proiect”, a afirmat Alina Gorghiu.
Ea a subliniat că proiectul iniţiat în urmă cu doi ani în Parlament pe această temă era în concordanţă cu reglementări din alte 20 de state europene, dar majoritatea guvernamentală din forul legislativ „a simţit nevoia să-l facă harcea-parcea”, până când Curtea Constituţională l-a declarat neconstituţional.
„Problema este să ai o măsură bună, pe care să o poţi introduce într-un sistem penitenciar cu foarte multe carenţe, în baza hotărârii pilot pe care o avem şi pe care mai devreme sau mai târziu trebuie să o respectăm, dar oamenii aceştia (PSD n.red.) nu urmăresc eficientizarea sau condiţii mai bune în penitenciar, ci urmăresc prin orice modificare să-şi spele cazierele domniilor lor”, a mai adăugat Gorghiu.