„Singurul nostru adversar în această campanie electorală este PSD. Nu avem alt competitor cu care să ne dezbatem proiectele şi cu care să facem diferenţa. PMP nu este un adversar şi cred că este un adversar pentru electorat. Nu-l văd un partid serios şi articulat, tocmai din cauza imaginii domnului Băsescu. Poate PMP ar fi avut capacitatea să devină un partid serios, dacă s-ar fi desprins de un om care zece ani de zile ar fi avut ocazia să demonstreze şi n-a demonstrat nimic. PMP nu cred că va intra în Parlament”, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Vaslui, Alina Gorghiu.
Liderul PNL a mai spus că ALDE este „un satelit al PSD” şi că acest partid va ajunge în Parlament doar dacă PSD „îl va ajuta cu voturi”.
„La ALDE este, în acest moment, un scandal perpetuu. Domnul Tăriceanu are pe agenda proprie şi personală aceea de a fi în slujba PSD, pentru a mai obţine un loc de frunte în Senat, dar nu-şi reprezintă colegii de partid. Am auzit atâtea voci din ALDE care contestă listele de candidaţi cu probleme penale. Am văzut atâţia oameni din ALDE care au generat platforme anti Tăriceanu pe bună dreptate. Şi mie mi-ar fi jenă dacă aş fi în proximitatea domniei sale, de felul în care slujeşte PSD. Este practic un satelit al PSD şi doar dacă PSD va avea interes să intre ALDE în Parlament şi îi va ajuta cu voturi, doar aşa vor intra. Altfel, în niciun caz, ALDE nu va intra în Parlament”, a afirmat Alina Gorghiu.
Liderul PNL, Alina Gorghiu, a fost prezentă, duminică, la Vaslui, unde, în prezenţa a peste 500 de membri de partid care au umplut sala Casei de Cultură „C. Tănase”, a avut loc lansarea oficială a candidaţilor pentru alegerile parlamentare.