Alina Petrescu, după înregistrările cu Kovesi: Demontez orice încercare de a lega numele lui Grindeanu de acest dosar

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a declarat, duminică seară, după înregistrările difuzate de România TV cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în care aceasta i-ar spune procurorului Jean Uncheşelu că îşi doreşte să "ajungă cât mai repede la domnul premier", că în perioada în care a fost viceprimar al Timişoarei Sorin Grindeanu s-a ocupat de Direcţia Tehnică, având atribuţii în domeniul infrastructură, energie sau transport în comun, Direcţia Patrimoniu - în legătură cu care există un dosar la DNA - nefiind în subordinea sa.
Filip Stan
18 iun. 2017, 19:30
Alina Petrescu, după înregistrările cu Kovesi: Demontez orice încercare de a lega numele lui Grindeanu de acest dosar

În primul rând, nu comentăm direct înregistrarea, nu ştim dacă ea este sau nu autentică. Vreau doar să demontez orice încercare de a lega numele premierului Grindeanu de acest dosar. În vremea în care a fost viceprimar, Sorin Grindeanu s-a ocupat de Direcţia Tehnică, având atribuţii în domeniul infrastructură, energie sau transport în comun. Direcţia Patrimoniu nu era în subordinea domnului Grindeanu„, a declarat Alina Petrescu, pentru News.ro.

România TV a prezentat, duminică seară, o înregistrare cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în care aceasta i-ar spune procurorului Jean Uncheşelu că îşi doreşte să „ajungă mai repede” la „domnul premier” care a semnat „contractele cu casele”.

Uncheşelu (procurorul Jean-Nicolae Uncheşelu, care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinarii- n.r.), ştiţi ce îmi doresc? Să decapaţi instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. (…) Şi-am avut o discuţie la Cheile Grădiştei şi tot nu am auzit ce s-a întâmplat. Poate aşa, că suntem toţi, ne lămurim ce s-a întâmplat. Doamne, m-am uitat şi eu pe datele statistice, unde parcă toată lumea ne bănuia de dimineaţa până seara şi am făcut aşa un pic o… (…) DNA-ul aşa, adică anul trecut pe vremea asta erau 673 de persoane învinuite la 270. Adică e o discrepanţă foarte mare. Posturi în plus avem, poliţişti în plus avem, specialişti în plus avem, dosare avem. Înseamnă că sunt alte cauze şi am vrut să stăm un pic de vorbă să vedem. M-am uitat puţin pe situaţiile astea. Sunt unele chestiuni îngrijorătoare. Sunt dosare de 6-7 ani cu urmărire penală începută şi care nu e soluţionată. Au venit şi la acelaşi procuror şi a mai venit cineva sau alt dosar. Urmărirea penală începută. La fiecare ştiţi ce aveţi în lucru. Dar altceva mă îngrijorează, că la asta cu dosarele vechi, fiecare ştiţi ce aveţi. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm! De două luni, unii din ei liberi, nu iese niciun rechizitoriu. Numa unii şi aceiaşi fac dosare. Unii s-au încurcat cu legea şi-au făcut trei rechizitorii anu trecut, mamă ce mult am lucrat, suntem tari. Cu trei rechizitorii nu facem treabă„, spune procurorul şef al DNA în înregistrarea audio difuzată de România TV.

La scurt timp, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, pe Facebook, că luni dimineaţă va sesiza Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile apărute în spaţiul public referitoare la solicitarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se „ajunge la premierul Sorin Grindeanu”.

Citeşte şi ÎNREGISTRĂRI incredibile. Kovesi către Uncheşelu: Ştiţi ce-mi doresc? Să ajungem la domnul premier VIDEO

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni