Alina Sorescu, o nouă lovitură după divorțul de Alexandru Ciucu. Ce se întâmplă cu fetițele sale: „Datele problemei sunt cu totul altele, de ceva vreme”

Alina Sorescu își va vedea fetițele ceva mai rar decât plănuise vara aceasta, decizia prin care micuțele ar fi putut sta o săptămână cu mama, iar cealaltă cu tata, fiind dată peste cap de greva magistraților.
Alina Costache
01 aug. 2023, 10:07
Alina Sorescu, o nouă lovitură după divorțul de Alexandru Ciucu. Ce se întâmplă cu fetițele sale: „Datele problemei sunt cu totul altele, de ceva vreme”
Alina Sorescu, o nouă lovitură după divorț

Alina Sorescu nu va putea petrece foarte mult timp vara aceasta cu fetițele sale. Vedeta a încercat să conteste decizia judecătorească prin care copiii să stea o săptămână cu ea, iar cea imediat următoare cu tatăl lor, Alexandru Ciucu, însă acest lucru a fost dat peste cap de greva magistraților, care s-a suprapus cu vacanța judecătorească, făcând imposibilă apariția unei eventuale noi decizii judecătorești.

Alina Sorescu a sperat până în ultima clipă că lucrurile se vor aranja altfel pentru ea și fetițele sale, mizând pe faptul că, de cele mai multe ori, o mamă poate fi uneori privilefiată în cazul multor acțiuni de divorț.

Citește și: Cum a reacționat Alina Sorescu, după ce fostul iubit al Biancăi Rus a încercat să-i intre în grații: „Îmi place. O vreau!”

Nicoleta Popescu, avocata artistei, a explicat care este, de fapt, situația.

„Noi am folosit o cale de atac față de decizia judecătorească care prevede că ambii părinții sunt beneficiarii custodiei comune. Însă protestul magistraților a făcut în așa fel încât contestația să nu fie soluționată atât de repede cât ne-am dorit. Și acum sunt de așteptat câteva etape de consumat, pornind de la mult-așteptata decizie a Curții Constituționale, în funcție de care lumea magistraților va decide ce pași se vor face mai departe”, a declarat aceasta, pentru cancan.ro.

Aceasta susține că e greu de oferit un termen în această chestiune, deoarece pe durata protestului magistraților, acest tip de cauza au fost suspendate. Totodată, pe lângă protest, situația este îngreunată și de vacanța judecătorească, ceea ce înseamnă că dosarul ar putea fi revizuit abia în prima parte a lunii septembrie.

„În prezent nu există altceva decât respectarea celei mai recente decizii judecătorește, cea care vorbește despre faptul că copiii petrec alternativ o perioadă egală de timp fie cu mama, fie cu tata. Noi am beneficiat cândva de efectele unei ordonanțe președințiale care permitea mamei să petreacă mai mult timp cu fetele sale, dar datele problemei sunt cu totul altele, de ceva vreme.

Dacă instanța a considerat că interesul suprem al micuțelor Raisa și Carolina e exprimat cel mai bine în acel mod în care s-a și exprimat, atunci nu-ți rămâne altceva decât s-o respecți și să-ți pregătești cu atenție pașii prin care o contești!”, a adăugat avocata Alinei Sorescu.

Citește și: Alina Sorescu și-a deschis sufletul! Artista dezvăluie motivele ce i-au distrus mariajul: „Credeam că venirea copiilor va închega mai mult familia”

Alina Sorescu este nemulțumită de această decizie pe care o consideră bulversantă pentru fetițe.

„Este bulversant pentru două fetițe de 7 și de 9 ani să stea o săptămână într-o parte, o săptămână în altă parte. Vom vedea, va mai dura până când procesul se va finaliza, încă mai sunt pași de parcurs până când decizia o să fie definitivă. Deocamdată a fost această primă decizie, urmează să vedem dacă o să rămână așa”, spunea aceasta în urmă cu mai bine de o lună.

Apropiații celor doi foști soți sunt de părere că ambii părinți au depus eforturi speciale în ultimele luni pentru ca fetele lor să poată trece cu mai multă ușurință peste divorț.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
TAXĂ pentru toți șoferii din România. Cât trebuie să achitați obligatoriu în 2025
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Weekend compromis în România. Se strică rău vremea
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte