Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu, dezvăluiri EMOŢIONANTE despre fiicele lor: „Dumnezeu ne-a trimis fiecăruia dintre noi o copie fidelă”

Odată cu mărirea trupei vesele, cei doi au descoperit în fetiţele lor câte o miniatură, alături de care se bucură din nou de copilărie.
Romania TV
07 oct. 2016, 10:22
Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu, dezvăluiri EMOŢIONANTE despre fiicele lor:

Am pierdut deja şirul evenimentelor la care am participat alături de familia Alinei Sorescu şi a lui Alexandru Ciucu. Şi, odată cu cel de-al doilea botez, am realizat încă o dată cât de repede trece timpul. Sunt şase ani de la căsătoria lor, doi ani şi jumătate de la naşterea Elenei Carolina şi cinci luni de când a venit pe lume şi mezina Ana Raisa. Un tablou dominat clar de partea feminină, dar în care Alexandru Ciucu nu se simte copleşit, ci provocat şi… alintat.

Cum te-ai reacomodat, Alina, cu un bebeluș în casă?

Alina: Să știi că la început aveam impresia că a trecut o eternitate de când a fost și Carolina bebeluș… Deși între fete sunt doar doi ani și jumătate. Dar m-am mobilizat rapid, știam ce mă așteaptă, așa că mi-am reintrat imediat în rol: alăptat, schimbat scutec, trezit noaptea etc. A fost și este mai greu acum, având doi copii mici în casă, dar, culmea, la al doilea copil am fost mai relaxată. A contat enorm experiența.

Citeşte şi  Alina Sorescu, dezvăluiri emoţionante după ce a născut cea de-a doua fetiţă: Ele îmi dau putere şi energie

Cât de repede ți-ai revenit?

Alina: Şi Carolina este la o vârstă la care are mare nevoie de mine si nu am avut de ales: a trebuit să îmi revin repede. Pentru ele! Mai ales că m-am ocupat singură de cea mică.

Bunicii sunt, cred, iar la datorie.

Alex: Bunicii, în mod special cei din partea Alinei, au fost la datorie încă din perioada primei sarcini, şi acum putem spune că au turat motoarele, odată cu naşterea Raisei.

Alina: Da, marele meu sprijin sunt părinţii mei, care mă ajută necondiţionat; în mod special în ceea ce ţine de Carolina. Cu siguranţă a contat faptul că am ales în cunoştinţă de cauză să alăptez exclusiv şi să îmi adun toate forţele. E un proces lung şi obositor, dar care desăvârşeşte legătura mamă-copil.

Ce e diferit de data aceasta?

Alina: Că e şi mai mare gălăgia din casă. Că, pe lângă îngrijirea propriu-zisă a fetelor, trebuie să fim atenţi şi la interacţiunea lor; să se iubească şi să înveţe să împartă totul una cu cealaltă.

Vezi pe okmagazine.ro restul acestui interviu

Spynews
La ce oră are loc finala de la 100 de metri liber, unde David Popovici vrea un nou aur olimpic. Programul complet al zilei de 31 iulie
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Bombă! Revine Gigi Becali în politică!? „O să fiu deputat în decembrie!” Video exclusiv
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în cazul UDREA. E nevinovată. A apărut dovada
Playtech.ro
Lavinia Pîrva, cea mai fierbinte apariție! Soția lui Bănică a arătat chiar TOT fără inhibiții
DailyBusiness
Atenție! Cum va trebui să folosiți CNP-ul fiscal
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
Drama care i-a marcat viața lui Andrei Stoica. Totul s-a schimbat din acel moment! Campionul, declarații emoționante la Star matinal e pe val: ”Plângeam în fiecare seară” | VIDEO
Spynews
Cătălin Bordea a oferit prima reacție în războiul dintre fosta soție, Livia, și prietenii săi: „Au fost lezați”
Evz.ro
Ce a putut să spună Victor Ponta. A bătut-o pe Șoșoacă
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Nuntă cu 1.200 de invitați în Maramureș! Cum au reacționat internauții după ce evenimentul a ajuns viral pe TikTok: „Am zis că e filmare de la Beach Please”
Capital.ro
UE a dat ordin. România va impune interdicție. Românii care au interzis în tren
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Premierul Marcel Ciolacu despre numirea comisarului european: Discuții cu Ursula von der Leyen și negocieri interne
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?