Alina Sorescu a vorbit recent, într-un interviu, despre mai multe aspecte din viața ei. Artista a menționat și faptul că are onoarea de a fi invitată la un concert de la Sala Palatului, susținut de un mare artist.
Alina Sorescu, „în dreapta” lui Al Bano. Artista a mărturisit cu mult entuziasm faptul că este onorată să fie invitată, pe data de 27 mai a acestui an, la Sala Palatului, acolo unde Al Bano va susține concertul său aniversar simfonic de 80 de ani.
„Am, de asemenea, onoarea ca pe 27 mai să fiu invitata lui Al Bano în concertul său aniversar simfonic de 80 de ani, de la Sala Palatului. Iar de 1 Iunie aștept toți copiii, părinții și bunicii într-un spectacol plin culoare și veselie la Arenele Romane. Așa că am multe planuri care mă încarcă cu putere și energie să merg mai departe.”, a mărturisit Alina Sorescu, într-un interviu Viva.
Alina Sorescu petrece timp de calitate în compania celor două fetițe pe care le are cu Alexandru Ciucu. Relația lor este una extrem de apropiată și împreună desfășoară diverse activități. „Ne place să cântam și să dansăm, dăm spectacole prin casă, meșterim împreună diferite obiecte din materiale la care nu te aștepți, ne place să ne citim povești, să decorăm căsuțe de păpuși, să le povestesc cum erau când erau mici. Suntem foarte apropiate, ca trei surori.”, a mai spus vedeta, conform sursei amintite.
Alina Sorescu vorbește despre căsătorie la un an de la despărțire. Vedeta a mărturisit că nu se poate gândi momentan la viața ei amoroasă, deoarece se concentrează pe creșterea fetițelor, dar și pe carieră. În ultima vreme, din punct de vedere profesional, lucrurile merg foarte bine și este extrem de fericită, pentru că are multe proiecte.
Artista a lămurit și subiecul plecării din țară, lucru pe care nu îl ia în calcul deloc, asta pentru că este atașată foarte tare de familie, prieteni și locuri dragi.
Citește și: Cu cine l-a înlocuit Alina Sorescu pe Alexandru Ciucu. Dezvăluirile momentului: „Asta nu schimbă nimic!”
„Nu mă gândesc la asta și nici nu e cazul să discut despre asta. Nu îmi doresc decât ca fetele să fie bine și să am rezultate frumoase cu munca mea, pentru ca ele să fie mândre de mine.
Din păcate, în această perioadă nu am timp și nici starea potrivită pentru hobby-uri. Mă concentrez pe fete și pe profesia mea. Probabil că vor veni și zile mai liniștite, în care să pot să fac activități de plăcere… Da, am călătorit mult încă de mică, mai ales prin prisma activității mele, dar nu mă văd locuind în altă parte decât în țara mea. Sunt foarte legată de cei apropiați mie. Am o familie extinsă foarte unită, un public care mă știe de copil, amintiri… Nu aș vrea să plec nicăieri.
În plan personal nu îmi pot face planuri pe termen lung, având în vedere că încă depindem de procese și hotărâri judecătorești. În plan profesional, lansez în această perioadă o melodie nouă solo, „Schimb de zâmbete, cu un videoclip superb. Voi lansa și cu picii un videoclip nou special pentru Ziua Copilului„, a declarat Alina Sorescu, pentru Viva.ro.
Alina Sorescu a „renăscut” după divorțul de Alexandru Ciucu. Are foarte multe proiecte, în curând, va cânta alături de Al Bano, la Sala Palatului și este tare recunoscătoare pentru acest lucru.
Citește și: Cu cine l-a înlocuit Alina Sorescu pe Alexandru Ciucu. Dezvăluirile momentului: „Asta nu schimbă nimic!”
„Am renăscut profesional și sunt foarte recunoscătoare că am multe proiecte. După acest spectacol de la Ateneu, voi avea o invitație specială care mi-a fost adresată la un concert aniversar simfonic, al celebrului Al Bano, care, pe 27 mai, va veni la Sala Palatului, serbează 80 de ani de viață, și va fi sărbătorit și în România, pentru că e foarte iubit și de publicul român.
Sunt onorată să fiu invitată de el în acest concert. De altfel, relația noastră de susținere reciprocă a început înaintea spectacolului pe care l-am avut în decembrie la Ateneul Român. Iată că acum, când vine în România, m-a invitat și voi cânta în italiană, alături de el și de orchestră, cântece din repertoriul său. E o mare onoare să cânți alături de asemenea nume grandios și abia aștept, pentru că va fi un eveniment foarte important. E un eveniment cu care o să mă mândresc toată viața.
Și am multe proiecte, mă împart între viața mea personală, între fetițe, între cursurile mele cu picii și aceste evenimente importante care se întâmplă din când în când pe scenă. Voi avea și cu picii un spectacol, de Ziua Copilului, în iunie, la Arenele Romane, așa că vă invit pe toți, de la mic la mare, să fiți acolo cu noi!”, a spus Alina Sorescu, potrivit Unica.ro.
Cântăreața recunoaște că muzica a ajutat-o să traverseze mai ușor această perioadă delicată din viața ei. Anul acesta, artista împlinește 33 de ani de activitate profesională și spune că scena este spațiul unde se regăsește și își adună forțele.
„Sunt într-un moment prielnic, în care încerc să fac cât mai multe lucruri profesionale care să mă încarce și să îmi dea forță și în viața mea personală. Eu activă sunt de când mă știu, de mic copil, toată lumea mă știe de la 4 ani de când am încept să cânt și, dacă stau să mă gândesc, anul ăsta se împlinesc 33 de ani de atunci. E un număr frumos de ani, o experiență uriașă pe care o am la vârsta mea și sunt foarte fericită că am reușit să acumulez atâtea. Forță am avut dintotdeauna, și putere, și imaginație, și susținere.
Poate au fost perioade în care am dat întâietate altor aspecte care au ținut de familie, am născut și crescut două fetițe, dar acum, da, simt că pot să renasc și simt că pot să îmi iau puterea de a trece peste momentele mai puțin plăcute din viața mea personală din viața profesională. Simt că mă salvează scena”, a încheiat Alina Sorescu.