Alocaţiile pentru copii se majorează substanţial. Parlamentul a votat târziu în noapte. Se aplică de luna viitoare VIDEO

Plenul comun al Parlamentului a aprobat amendamentul PNL la proiectul de buget pe 2019 care prevede majorarea alocaţiilor copiilor de la 1 martie 2019. Astfel, de la 1 martie 2019, copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani vor primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 cât primeau în prezent, iar copiii de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau până acum. Amendamentul a fost revotat, joi, în plentul Parlamentului, după ce a fost schimbată sursa de finanţare.
Romania TV
15 feb. 2019, 08:13
Alocaţiile pentru copii se majorează substanţial. Parlamentul a votat târziu în noapte. Se aplică de luna viitoare VIDEO

Update 10.41: Alocațiile de stat pentru copii sunt vizate de Legea 61/1993, cu modificările și completările ulterioare, mai exact articolul trei. Pentru a duce la bun sfârșit amendamentul de majorare a alocațiilor pentru copii este necesară modificarea acestei legi deoarece Legea Bugetului stabilește strict bugetele instituțiilor.

Inițial, suma prevăzută în proiectul de buget pentru 2019, pentru plata alocațiilor, a fost de 4,05 miliarde lei.

Până la urmă, pentru mărirea alocațiilor de stat pentru copii este necesară, după adoptarea bugetului, modificarea Legii 61/1993, care trebuie făcută de Guvern printr-un OUG.

UPDATE: Alocaţiile copiilor vor fi majorate, de la 1 martie 2019, după adoptarea în plenul Parlamentului a unui amendament la Legea bugetului. Astfel, copiii de până la doi ani vor primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 de lei cât era alocaţia până în prezent, iar cei de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau până acum. Amendamentul a fost revotat, joi, în plentul Parlamentului, după ce a fost schimbată sursa de finanţare. Anunţul a fost făcut de liderul PSD, Liviu Dragnea, care a apreciat că amendamentul făcut de PNL a fost ”demagogic” întrucât avea o sursă de finanţare care îl făcea de neaplicat. Alocaţiile vor fi plătite din deficitul bugetar, care creşte, astfel, la 2,76% de la 2,55% cât a fost estimat iniţial.

UPDATE: Liviu Dragnea, enervat de creşterea alocaţiilor: „Amendament demagogic, care nu poate fi pus în practică”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat joi că în vederea aplicării amendamentului care prevede că alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie, deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB.

„Pentru a face ca amendamentul discutat mai devreme în legătură cu majorarea sumei pentru asistenţă socială, pentru a-l face aplicabil – acest amendament demagogic, care nu poate fi pus în practică, pentru simplul motiv că sursa de finanţare indicată este excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat – oricine are minime cunoştinţe ştie că sumele din bugetele asigurărilor sociale de stat nu pot fi folosite pentru cheltuieli ale bugetului de stat, or, alocaţiile reprezintă cheltuială de la bugetul de stat – în consecinţă, amendamentul rămâne acelaşi (…), sursa de finanţare o constituie majorarea deficitului bugetului de stat de la 36.156,8 milioane lei la 38.287,33 milioane lei, astfel deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB, urmând a se face corelările necesare în textul legii bugetului de stat. După ce legea bugetului de sat va intra în vigoare, va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, Guvernul trebuie să emită OUG pentru a modifica legea alocaţiilor de stat, pentru a se putea într-adevăr mări alocaţiile de stat şi să le primească copii”, a spus Dragnea.

UPDATE: Un deputat USR anunţă convocarea şedinţei Comisiei de buget pentru modificarea Legii plafoanelor

Deputatul USR Cristina Prună a anunţat joi, în plen, că aleşii din Comisia de buget a Camerei au fost chemaţi, joi noapte, pentru a rediscuta Legea plafoanelor, în urma propunerii lui Liviu Dragnea prin care este majorat deficitul bugetar din care va fi finanţată creşterea alocaţiei copiilor.

 

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, joi, un amendament la bugetul Ministerului Muncii pe anul 2019 prin care alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie.

„Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la anexa 3/20/01 a Ministerului Muncii, titlul 9 „Asistenţă socială” cu suma de 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu data de 1 martie 2019 de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copii de la 0 la 2 ani – de la 200 de lei la 300 de lei”, a declarat iniţiatorul amendamentului, liberalul Robert Sighiartău.

Amendamentul a fost adoptat cu 123 de voturi ‘pentru’, 119 ‘împotrivă’ şi o abţinere. Potrivit situaţiei votului, în favoarea amendamentului s-au exprimat parlamentari şi de la PSD, ALDE şi UDMR.

Amendamentul PNL privind majorarea alocaţiilor pentru copii a fost adoptat cu 123 de voturi „pentru”, 119 „împotrivă” şi o abţinere. Amendamentul privind majorarea alocațiilor a fost depus de deputatul PNL Robert Sighiartău. 

Astfel, de la 1 martie 2019, copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani vor primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 cât primeau în prezent, iar copiii de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau până acum.

Pentru plata acestor alocaţii, bugetul Ministerului Muncii a fost suplimentat cu peste 2,1 miliarde de lei.

Amendamentul propus de deputatul PNL fusese respis în comisiile de buget-finanţe.

Copiii din Romania cu varsta de pana la 18 ani si, in anumite cazuri, chiar si mai mari au dreptul de a primi lunar o suma de bani din partea statului. 

Alocatie copii 2019 – Beneficiari

Potrivit Legii nr. 61/1993, alocatia de stat pentru copii este o forma de ocrotire acordata de catre stat, fara discriminare, tuturor copiilor din Romania. De aceasta alocatie beneficiaza toti copiii cu varsta de pana la 18 ani, dar si tinerii majori, cu conditia ca acestia sa frecventeze cursurile invatamantului liceal sau profesional. In cazul tinerilor care repeta un an scolar, nu se mai acorda alocatia de stat, cu exceptia situatiei in care acestia sunt nevoiti sa repete anul scolar din motive medicale.

Beneficiaza de alocatie de stat pentru copii si copiii cetatenilor straini, precum si ai persoanelor fara cetatenie rezidenti/rezidente in Romania, in conditiile legii, daca locuiesc impreuna cu parintii. 

Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii stipuleaza ca aceasta se plateste „unuia dintre parinti pe baza acordului acestora sau, in caz de neintelegere, pe baza deciziei autoritatii tutelare ori a hotararii judecatoresti, parintelui caruia i s-a incredintat copilul spre crestere si educare”. De asemenea, actul normativ prevede ca aceasta alocatie sa se poata plati „si tutorelui, curatorului, persoanei careia i-a fost dat in plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei careia i-a fost incredintat copilul in vederea adoptiei, in conditiile legii”.

Comisioanele plătite de stat la alocaţia pentru copii, de 1.000 de ori mai mari prin poştă, decât prin virament bancar

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
Dispare o facultate de top din România. Ce se va întâmpla cu studenții deja înscriși
Capital.ro
Reguli noi la ITP și la înmatricularea mașinilor! Se introduc certificate digitale de înmatriculare şi de testare periodică a vehiculelor
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
„Du-te dracu'!”. Ceartă violentă la Casa Albă, sub nasul lui Donald Trump. „Comportamentul lui Elon începe să fie obositor”
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Trei regiuni din România vor fi lovite de ciclonul ce a generat cod roșu în Europa
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Cât costă trei nopți de cazare în hotelurile vedetelor noastre, în minivacanța de 1 Mai 2025
Cancan.ro
BREAKING! Tânăra actriță a fost găsită moartă Era și însărcinată 🥺
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit unul dintre cei mai iubiți și respectați actori ai generației de aur
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Facturile la energie NU sar în aer de la 1 iulie. Ce pregătește Guvernul pentru românii vulnerabili
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”