Alocaţii 2024. O alocaţie în plus pentru copii din 2024. Banii pentru micuţi, mai mulţi de la 1 ianuarie

Deputatul PSD Vasilică Toma a iniţiat un proiect la Senat care prevede că dreptul la alocaţia de stat pentru copii este stabilit începând cu data naşterii copilului, nu cu luna următoare celei în care s-a născut, cum este în prezent.
Filip Stan
02 ian. 2024, 19:22
Alocaţii 2024. O alocaţie în plus pentru copii din 2024. Banii pentru micuţi, mai mulţi de la 1 ianuarie

Alocaţii 2024. Vești bune pentru nou născuți, vor avea alocaţie din prima zi de viaţă. Proiectul de lege a fost depus la Senat, prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor este decizională.

„Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu data naşterii copilului iar plata drepturilor se face proportional începând cu luna următoare depunerii cererii”, prevede proiectul de lege.

În forma în vigoare a legii prevederea respective este că „dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii”.
Alocaţii 2024. Vestea sfârşitul de an pentru milioane de familii, cresc banii acordaţi copiilor de la 1 ianuarie

„Practic dacă un copil, de exemplu s-a năsuct pe 1 iune iar altul pe 30 iunie, ambii copii vor primi alocaţia cu data de 1 iulie, cee ace privează copilul de aproape o lună de zile de a beneficia în condiţii de egalitate de dreptul la alocaţia de stat”, argumentează iniţiatorul proiectului, în expunerea de motive.

Deputatul PSD mai susţine, în expunerea de motive a iniţiativei de lege, că „având în vedere prevederile articolului 16 «Egalitatea în drepturi» şi ale articolului 49 «Protecţia copiilor şi a tinerilor» din Constituţia României este necesar să modificăm articolul 6 din legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, în vederea eliminării unei discriminări instituite în funcţie de data naşterii copilului. Ţinând cont de prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în dtepturi şi garantarea alocaţiei de stat se impune ca plata drepturilor cuvenit să se facă începând cu ziua naşterii copilului”, scrie news.ro

Alocaţii 2024. Alocațiile pentru copii cresc de la 1 ianuarie. Care vor fi sumele acordate de guvern

Cresc alocațiile copiilor de la 1 ianuarie 2024! Suma pe care o vor primi în plus lunar. Astfel, cele pentru copii sub 2 ani se vor majora cu 87 de lei și cu 35 de lei pentru minorii cu vârste până la 18. Părinții spun că majorarea nu îi ajută prea mult.

În prezent, alocația pentru un copil sub 2 ani sau cu handicap este de 631 de lei pe lună și de 256 pentru cei de până la 18.

Creșterile reprezintă indexarea cu rata inflației care în acest an a variat între 5 – 10%.

„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în OUG 126/2021.

Alocaţii 2024. Un covrig pe zi pentru copii din ianuarie, majorare nesemnificativă a alocaţiilor

Alocația lunară de plasament a fost majorată în 2022. Drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent maternal, sunt în cuantum de 950 de lei.

Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți.

Plata alocației poate fi făcută prin mandat poștal ori prin transfer bancar.

Bani în plus pentru fiecare copil născut. Ce sume vor primi părinții din Botoșani

Primarul comunei Cristești din județul Botoșani, Lucian Boroftină, a anunțat că, pentru a crește natalitatea localității, a inițiat un proiect de hotărâre prin care femeile care nasc să primească un stimulent financiar. Astfel, pentru fiecare copil născut o familie primește 500 de lei.

”Am luat această decizie pentru a stimula cât de cât creșterea natalității în comuna Crsitești. Pentru fiecare copil născut, Primăria Cristești va acorda suma de 500 de lei, cu condiția ca cel puțin unul dintre părinți să aibă domiciliul în comuna Cristești. Ne-am fi dorit ca suma să fie mai mare, însă în acest moment atât ne permite bugetul”, a precizat primarul Borofotina.

Și la Primăria Bălușeni s-a luat o astfel de decizie. Primarul Claudiu Doroftei, prin decizia luată la nivelul Consiliului Local, dorește să crească natalitatea comunei. Potrivit șefului administrației locale la nivelul comunei s-au născut anul trecut numai 15 copii, cu 30% mai puțini decât în anul precedent.

”Este un sprijin pe termen nelimitat. Cel puțin cât voi fi eu primar vreau să ofer acest ajutor. Nu e mult, nu e puțin, dar încercăm să îi motivăm să facă copii pentru că într-adevăr a scăzut mult natalitatea, nu numai la noi. Încercăm să le oferim condiții pentru a avea unde să își crească copiii, de aceea investim și în infrastructura școlară. M-am gândit să întinerim un pic satul.”, a declarat primarul pentru Botoșani News.

Beneficiarii acestor sume sunt părinții/părintele copilului născut cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ teritorială a comunelor în cauză și care locuiesc efectiv în comune. Cererea privind acordarea stimulentului pentru nou-născut se depune pentru fiecare nou-născut la Compartimentul de Asistență Socială, împreună cu toate documentele necesare.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au pomi în curte. Ce trebuie să facă neapărat în luna aprilie
Playtech.ro
37.000 de lei de la stat pentru o maşină nouă. Programul Rabla 2025, ghid de finanţare
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Trei luni de închisoare dacă nu îți plimbi câinele. Cea mai absurdă lege naște polemici intense
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă dublată pentru șoferi. S-a decis oficial majorarea tarifului. A intrat în vigoare de azi, 23 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Zelenski l-a enervat iar pe Trump. Americanii au oprit brusc negocierile
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Parlamentul i-a cules de pe drumuri: partidul POT a umplut senatul și camera cu indivizi fără ocupație, fără venituri și fără rușine