Alocaţii copii 2024. Când vor fi majorate şi câți bani vor primi în plus minorii

Deși Guvernul a anunțat că alocațiile vor crește de la 1 ianuarie 2024, nu este exclusă posibilitatea, ca şi în cazul pensiilor, ca majorarea să se facă din martie, după ce INS anunţă oficial rata inflaţiei din anul precedent.
Filip Stan
24 oct. 2023, 20:50
Alocaţii copii 2024. Când vor fi majorate şi câți bani vor primi în plus minorii

Alocaţii copii 2024.  Conform legislației actuale, alocațiile pentru copii vor fi majorate diferențiat în funcție de vârsta acestora. În prezent, copiii cu vârsta de până la 2 ani sau cu handicap beneficiază de o alocație lunară de 631 de lei. Copiii încadrați în intervalul de vârstă de 2-18 ani, precum și tinerii peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, primesc o alocație lunară de 256 de lei. De asemenea, aceeași sumă de 631 de lei este acordată și copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, care suferă de un handicap. Această sumă a fost majorată în acest an față de cea de 600 de lei, care era valabilă în anul 2022.

Guvernul vrea să schimbe mecanismul de acordare a alocațiilor pentru copii. Măsura ar intra în vigoare din 2024
Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2.

Alocația lunară de plasament a fost majorată în 2022. Concret, drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent material sunt în cuantum de 950 de lei. Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți. Plata alocației poate fi făcută fie prin mandat poștal, fie prin transfer bancar.

De regulă, în ultimii ani, plata s-a procesat în data de 8, pentru luna anterioară. În situația în care ziua de 8 pică în weekend, banii vor fi virați fie vineri, fie luni.

Alocaţii copii 2024. Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a declarat joi, după şedinţa de Guvern, despre indexarea alocaţiilor cu rata inflaţiei, anul viitor, că asumându-şi această Strategie naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, crede că va fi o prioritate pentru Guvern ca toate ţintele asumate să fie şi realizate, inclusiv în ceea ce priveşte alocaţiile copiilor.

Alocaţii copii 2023, majorări de peste 300%. Cu 256 de lei pe lună, în 20 de ani, un părinte poate economisi 61.440 de lei

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a fost întrebată dacă există garanţia că anul viitor alocaţiile pe care le primesc copiii vor fi indexate cu inflaţia, aşa cum prevede legea.

”Asumându-ne această Strategie, cred că va fi o prioritate pentru Guvernul României ca toate ţintele asumate să fie şi realizate”, a spus ministrul Familiei.

 

Alocaţii copii 2024. Natalia Intotero a precizat, despre o posibilă îngheţare a acestei majorări: ”Copiii trebuiie să fie o prioritate pentru orice ţară, inclusiv pentru România. Demersurile care s-au făcut în ultimul timp a demonstrat, prin tot ceea ce înseamnă proiecte, care s-au realizat sau se vor realiza, atât cu finanţare de la bugerul de stat cât şi din fonduri europene, că va fi o prioritate fiecare copil al ţării noastre şi în egală măsură şi aceste alocaţii”.

Intotero a precizat că miercuri au trecut prin Parlamentul României o iniţiativă legislativă prin care dau posibilitatea tinerilor instituţionalizaţi, ei făcând parte din această categorie vulnerabilă, să beneficieze de ajutor din partea statului, respectiv acea sumă de peste 2.800 de lei, chiar dacă nu urmează o formă de învăţământ la zi.
”Sunt acceptate şi formele de învăţământ de frecvenţă redusă sau la distanţă, pentru cei care au peste 18 ani şi care optează să îşi continue studiile până la vârsta de 26 de ani”, a subliniat Intotero.

DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Spynews
Antena 1 anunță concurenții sezonului 21 Te cunosc de undeva! Artiștii cunoscuți și cei aflați la început de drum promit un show de neratat
Bzi.ro
Cu ce se ocupă iubita lui Cuza de la Neatza! Alexandra a fost inițiată de Ema Uta!
Fanatik.ro
Construcția uriașă a primit undă verde, iar România dă lovitura într-un domeniu cheie. Se investește 1,4 miliarde de euro pentru realizarea ei
Capital.ro
Verdict oficial pentru Călin Georgescu. Ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Truc genial! Cum să fierbi pasărea de țară perfect în timp record!
Adevarul
Canadian prins la furat în România. Urmărire ca în filme într-un centru comercial din Oradea
wowbiz.ro
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit, după multe vizite la medici...”
Spynews
Ramona de la Mireasa, sezonul 10, imagini înduioșătoare alături de fiica ei! Cum s-a afișat fosta concurentă împreună cu Rebeca: „O iubesc” / FOTO
Spynews
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de condamnarea de 10 ani de închisoare, după accidentul din 2 Mai. Urmează un nou proces
Evz.ro
Patru zodii primesc un cadou special pe 5 februarie
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ajutoare sociale care rămân neschimbate în 2025: Guvernul României a decis să plafoneze valoarea ISR la 660 de lei
Cancan.ro
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Stop la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot cash de la bancomate. Dispar aceste ATM-uri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Două surori gemene, dispărute fără urmă de acasă, au fost găsite în apele reci ale unui râu. Ce s-a întâmplat
substantial.ro
Sprijinul Polonezilor pentru Asistența Militară oferită Ucrainei Scade
MediaFlux
Vin BANI în PLUS pentru PENSIONARI! RECALCULAREA pensiilor după ADEVERINȚELE din dosare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol