Alpinişti morţi şi răniţi într-o avalanşă pe cel mai înalt munte din Marea Britanie

Doi alpinişti au murit şi alţi doi au fost răniţi într-o avalanşă produsă pe muntele Ben Nevis, cel mai înalt munte din Marea Britanie, Reuters.
Iulian Tudor
12 mart. 2019, 16:21
Alpinişti morţi şi răniţi într-o avalanşă pe cel mai înalt munte din Marea Britanie

Poliţia scoţiană a fost informată în legătură cu avalanşa produsă pe la vârful Ben Nevis (1.345 metri înălţime) la ora 11:50 locală şi coordonează operaţiunile de căutare a victimelor şi de salvare a răniţilor.

Incidentul s-a produs în apropiere de oraşul Fort William, în vestul Scoţiei.

Poliţia a confirmat numărul victimelor. „Din păcate, putem confirma că doi oameni au murit şi alţi doi au fost răniţi”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Serviciul de ambulanţă scoţian a fost alertat în legătură cu acest incident şi a trimis o ambulanţă aeriană, trei ambulanţe auto şi o echipă de prim ajutor la faţa locului.

„Sunt veşti tragice”, a declarat premierul scoţian, Nicola Sturgeon, într-un mesaj pe Twitter. „Gândurile mele se îndreaptă către familiile victimelor şi către cei răniţi”, a spus ea.

La începutul acestui an, o femeie a murit după ce a căzut de pe muntele Ben Nevis de la o înălţime de 150 de metri.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
Playtech.ro
Bancnotele româneşti din 1999 care se vând acum cu zeci de mii de lei. Verifică seria şi vezi dacă ai o mică avere în casă!
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Se construiește un TGV românesc. Trenuri rapide, cu 200 km/h
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Exclusiv! Ioana Tufaru, prinsă că bea alcool și fumează în timp ce este gravidă! VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai