Los Angeles Dodgers l-au suspendat cu titlu provizoriu pe Miguel Olivo (35 ani), ca urmare a unei altercaţii violente cu cubanezul Alex Guerrero. Cei doi participau la un meci cu Albuquerque Isotopes, clubul-filială al lui Dodgers, în momentul în care s-au încăierat dintr-un motiv necunoscut.
Miguel Olivo a fost ţinut de coechipierii săi, dar l-a muşcat pe Guerrero de o ureche şi i-a smuls o bucată, conform agentului jucătorului, citat de ESPN.
Guerrero, care a semnat în 2013 un contract de 28 de milioane de dolari (20,5 milioane euro) pe patru ani cu Dodgers, a fost supus unei intervenţii chirurgicale de refacere a ureche şi va fi indisponibil timp de patru săptămâni, conform ESPN.
Miguel Olivo, cunoscut pentru reputaţia de jucător coleric şi imprevizibil, a recunoscut într-un interviu recent că şi-a greşit cariera în baseball, dorind de fapt să practice boxul, fiind un admirator declarat al lui Mike Tyson. Fostul rege al greilor a avut şi el o experienţă similară, smulgând o bucată din urechea lui Evander Holyfield la un meci în 1997.