Amalia Enache și-a deschis sufletul și a vorbit sincer despre acest moment extrem de dificil prin care a trecut. A mărturisit că a fost nevoie de mult timp să-și vindece rănile.
Vedeta a aflat că mama ei s-a îmbolnăvit grav, iar după trei luni a murit. După câțiva ani a murit și tatăl ei. „Încă avem o relație frumoasă. Tata a încetat din viață la vreo 13 ani după ce s-a stins mama, dar la mama nu am a fost deloc pregătită și a fost foarte fulgerător. De la momentul în care s-a dus la spital pentru că a crezut care o răceală mai puternică și până la momentul în care nu a mai fost, n-au trecut nici trei luni și acolo nu am fost deloc pregătită și a durat foarte mult reașezarea mea cu mine, cu lumea, cu viața. Cumva, viața mea e până la momentul ăla. Întru-un fel, îmi amintesc de Amalia aia. Era destul de simpatică și ea, dar din punctul ăla sunt cu adevărat altcineva. După momentul morții mamei, am avut o perioadă în care am fost foarte bulversată, mai mult decât tulburată. Îmi amintesc, de exemplu, că ieșeam foarte mult în oraș. Mi-am făcut o gașcă, dar nu eram pe nicăieri. Fugeam de tot. Eu nu eram cu adevărat acolo. Nu puteam să rămân singură acasă și m-a ajuns din urmă propriul adevăr. M-a ajuns deșertăciunea pierderii.
Deodată, mi se părea că nimic nu mai are farmec. După ce am ascultat și mi-au plăcut foarte mult oamenii din jur și viața aia, nu mi-a mai plăcut de nimeni și mi-am dat seama că e o problemă aici și că trebuie să intervin, că trebuie să fac ceva pentru mine. Am fost la terapie, ceea ce era foarte greu să accept. Cam doi ani la terapie eu am plâns. Cu asta m-am ocupat. Ne învață psihologii, preoții să ne trăim doliu, l-am trăit un pic greșit, eu nu am stat din prima cu mine, pentru că nu eram în stare, nu voiam să mă aud pe mine niciun pic”, a povestit Amalia Enache.
Amalia a spus că, chiar și acum, după moartea părinților, simte o conexiune puternică cu cei care i-au dat viață.
„Încă avem o relație minunată, deși nu mai este de 13 ani cu mine. A fost atât de puternică în viața mea, încât încă e acolo. Mama e mama. Mă gândesc la calmul mamei mele, la încrederea asta… Repet, eram fata de la țară și de unde o fi știut mamă lucruri d-astea de parenting, nu știu. Chiar predica povestea asta cum că nu trebuie niciodată copiii loviți, că nu trebuie să țipăm la copii, că trebuie să îi tratăm cu respect… Spunea lucrurile astea, nu doar că le făcea. Eu am fost buricul pământului pentru părinții mei. Eu cu încrederea asta am pornit de la ei. În jurul meu era viața lor. Mi se mai spunea că aș fi puțin răsfățată, mai ales de tata. Am un frate cu șapte ani mai mare și deci a durat șapte ani până la următorul copil, care a fost o fetiță, care pentru tata a fost ceva… jucăria perfectă, o prințesă. Am crescut cu această poveste în care tata m-a ținut în brațe la propriu toată copilăria. Eu îmi amintesc că am fost în brațele lui”, a declarat Amalia Năstase, în cadrul unui podcast.