Amânare în procesul de şantaj în care este cercetat Mircea Băsescu

Mircea Băsescu poate răsufla uşurat. Judecătorii au amânat vizionarea înregistrărilor cu filmul flagrantului de acum un an. Cea care a cerut amânarea este fiica lui Bercea Mondial, Izaura, pentru că este în spital şi nu poate ajunge în instanţă, informează România TV.
Filip Stan
16 iun. 2015, 17:12
Amânare în procesul de şantaj în care este cercetat Mircea Băsescu

Nici marţi, magistraţii de la Tribunalul Constanţa nu au reuşit să vizioneze imaginile de la flagrantul care a avut loc în biroul lui Mircea Băsescu, pentru că nu au fost prezenţi doi dintre inculpaţi, şi anume Fănica şi Izaura Anghel, cele două fiind în spital. Totodată, nici Gore, fostul şofer al lui Marian Căpăţână şi martorul cel care urma să fie audiat, nu a fost prezent.

Astfel, s-a dat un nou termen pentru a fi vizionate aceste imagini, un termen intermediar pe data de 3 iulie.

Mai mult, şi şedinţa a fost amânată. S-a dat un nou termen de judecată pentru că toată lumea care a fost citată nu era prezentă. Următorul termen este pe data de 22 iulie, atunci când va fi audiat Gore.

Citeşte şi INSTANŢA a decis: Traian Băsescu NU va fi audiat în dosarul fratelui său

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
Playtech.ro
A MURIT unul dintre cei mai mari SPORTIVI ai României! Dumnezeu să-l ierte!!
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Soția lui Kanye West poate face închisoare. Acuzații rușinoase pentru Bianca Censori
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care dentista găsită moartă în propriul cabinet din Brăila voia să-și cumpere un pistol. Femeia în vârstă de 41 de ani ar fi primit mai multe amenințări cu moartea
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Arsenal ilegal descoperit în locuința unui pensionar din Tulcea
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'