Amânare RATE. Joi este ultima zi de depunere a cererilor

Joi, 14 mai 2020, este ultima zi în care românii mai pot depune cererile de amânare a ratelor. Din 15 mai, odată cu ridicarea stării de urgență, începe și „numărătoarea inversă" pentru facilitățile acordate de Guvern în vederea combaterii efectelor economice ale crizei coronavirus.
Filip Stan
14 mai 2020, 06:37
Amânare RATE. Joi este ultima zi de depunere a cererilor

Potrivit Ordoanței 37/2020, intrată în vigoare la 30 martie, suspendarea ratelor poate fi solicitată o singură dată, iar perioada de amânare poate fi de la o lună până la 9 luni, respectiv până la data de 31 decembrie 2020, precizează Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM). De asemenea, „debitorul trebuie să nu fi înregistrat rate scadente restante, la data de 16 martie 2020 inclusiv”, sau să fi efectuat plata restanțelor până la data solicitării suspendării”.

Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul Băncii Naționale a României (BNR), a declarat că măsura de amânare a ratelor a fost salutară.

„În acest moment, sunt circa 1,4 milioane de credite de consum și 400.000 de credite ipotecare. Numărul celor care au apelat la aplicarea prevederilor din Ordonanța de amânare a ratelor nu e foarte mare. Conform datelor BNR, până la sfârșitul lunii aprilie au fost aprobate în total aproximativ 100.000 de cereri – consum plus ipotecare. Pe lângă acestea, alte 175.000 de împrumuturi au beneficiat de reevaluări și păsuiri, pe baza unor protocoale proprii ale băncilor”, a spus Adrian Vasilescu, potrivit Jurnalul.

Ce facilități mai rămân

– amânarea executărilor silite și a popririlor de conturi la datornicii către bugetul de stat;
– amânarea plății utilităților și a chiriilor pentru sediile administrative ale firmelor care și-au suspendat total sau parțial activitatea;
– plata din fonduri publice a 75% din cheltuielile cu șomajul tehnic
– amânarea controalelor fiscale;
– facturarea cu prețuri fără acciză la alcoolul etilic folosit ca dezinfectant.

În cele două luni, creditele neperformante au înregistrat o scădere, declinul fiind semnificativ. La rândul lor, dobânzile au coborât.

Citeşte şi Veşti bune pentru românii cu credite în lei. Indicele ROBOR la 3 luni a ajuns la cel mai redus nivel din aprilie 2018

 

 

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
O legendă a televiziunii, dată afară. Momentul de coșmar al carierei
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare. Anunț de ultimă oră de la RAR
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri