Ambasadoarea SUA la ONU demisionează. Preşedintele american i-a acceptat demisia

Ambasadoarea Statelor Unite la ONU Nikki Haley a demisionat marţi, iar preşedintele Donald Trump i-a acceptat demisia, scrie presa americană.
Iulian Tudor
09 oct. 2018, 16:13
Ambasadoarea SUA la ONU demisionează. Preşedintele american i-a acceptat demisia

Locatarul Casei Albe a declarat presei, în Biroul Oval că Haley urmează să părăsească postul la sfârşitul anului şi a apreciat că a făcut ”o treabă incredibilă”.

Trump, căruia fosta guvernatoare a statului South Carolina i s-a alăturat în Biroul Oval, a invitat-o să ocupe altă funcţie. ”Poţi să-ţi alegi”, a spus el.

Haley a fost confirmată în postul de ambasadoare a Statelor Unite la ONU în ianuarie 2017. Trump a declarat că Haley i-a spus în urmă cu şase luni că vrea să-şi ia liber.

Ea a declarat presei că, în pofida unor speculaţii, nu intenţionează să candideze la preşedinţie în 2020 şi că va face campanie pentru Trump, care şi-a anunţat intenţia de a candida la propria succesiune. ”Vă mulţumesc, domnule preşedinte, a fost o adevărată onoare”, i-a spus ea. Haley ”a fost foarte specială pentru mine, a făcut o treabă incredibilă, este o persoană foarte importantă, fantastică, dar şi o persoană care înţelege”, a declarat Trump. ”Ea a învăţat să-i cunoască pe actori. A cunoscut China, India, pe toată lumea”, a spus el. ”Iar ei o plac. Şi, poate mai important, o respectă”, a adăugat Trump.

”Am făcut o treabă fantastică împreună”, a continuat el. ”Am rezolvat o mulţime de probleme şi suntem pe cale să rezolvăm multe alte probleme”. ”Sperăm să te întorci la un moment dat, da?”, a spus Trump. ”Poate în altă funcţie, poţi să-ţi alegi”, a adăugat el. Haley a râs.

Trump a adăugat că îl va nominaliza pe succesorul său în următoarele două-trei săptămâni.”A făcut din ea o funcţie foarte încântătoare şi, mai important, o funcţie şi mai importantă. Aşa că avem mulţi oameni care vor să o exercite, iar ei sunt oameni foarte buni”, a spus el.
Acest anunţ apare după ce Haley a deţinut timp de o lună preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU.

Din prezentarea de profil pe Twitter a lui Haley a dispărut deja orice trimitere la funcţia sa de ambasadoare. Ea s-a aflat în centrul unui conflict cu Casa Albă în aprilie, când un consilier al lui Trump a acuzat-o că a anunţat prematur o nouă serie de sancţiuni impusă Rusiei.

Consilierul pe probleme economice Larry Kudlow le-a spus unor jurnalişti că Haley ”a luat-o înainte” în dezvăluirea măsurilor respective şi i-a catalogat interveţia drept ”o confuzie de moment”. Ea i-a replicat câteva ore mai târziu, la Fox News. ”Cu tot respectul, eu nu devin confuză”.

Fiica unor imigranţi indieni, Haley l-a criticat frecvent pe Trump în campania sa prezidenţială, pe când era guvernatoarea statului South Carolina. Ea a îndemnat, în decembrie 2017, ca femeile care l-au acuzat pe Trump de agresiune sexuală  ”să fie ascultate”.

Haley a sugerat, la un moment dat că retorica lui Trump poate să declanşeze un război mondial.

Potrivit corespondentului BBC la New York Nick Bryant, Haley a format un parteneriat împreună cu secretarul general al ONU Antonio Guterres vizând să apere ONU de agenda antiglobalizare a lui Trump.
Faimoasa sa declaraţie ”sunteţi cu noi sau împotriva noastră” i-a surprins pe mulţi diplomaţi, însă ea este considerată o aliată a internaţionalismului, potrivit corespondentului BBC.

Congresmeni republicani au lăudat-o pe Haley după aflarea veştii. Preşedintele în retragere al Camerei Reprezentanţilor a declarat că ea ”a fost o voce clară, coerentă şi puternică a intereselor Americii şi a principiilor democratice pe scena mondială”. ”Ea şi-a provocat prietenii şi inamicii să fie mai buni”, a adăugat el.

Senatorul Lindsey Graham din Carolina de Sud  a apreciat că Haley a fost ”un adevărat agent al reformării” la ONU.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
A fost aflat unul dintre secretele Lidl. Unde se fac produsele de la brutăria Lidl și ce conțin, de fapt. Retailerul german vinde zilnic zeci de mii de asemenea produse în România
Capital.ro
Adio, maestre! S-a mai stins unul din marii noștri actori. A părăsit scena vieții după 40 de ani de aplauze
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Românii, probleme în Schengen. Se schimbă regulile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Armata franceză cartografiază România pe fondul tensiunilor cu Rusia! Zona sensibilă pe unde rușii ar putea invada FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație