Ambasadorul român la Washington s-a întâlnit cu secretarul american al energiei pentru legea offshore

Ambasadorul României la Washington, George Maior, a avut o întrevedere cu secretarul american al energiei, Rick Perry, iar discuţiile au vizat legea offshore adoptată de Parlament. Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că întâlnirea este un lucru uzual pentru două state care sunt aliate, iar secretarul american s-a asigurat că există o concordanţă între textul legii offshore şi anexa pe baza căreia se fac acele calcule pentru deducerea cheltuielilor din exploatări.
Romania TV
28 iul. 2018, 03:52
Ambasadorul român la Washington s-a întâlnit cu secretarul american al energiei pentru legea offshore

UPDATE. „Este un lucru uzual pentru două state care sunt aliate, fac parte dintr-un parteneriat strategic. Consultările la nivel oficial sunt foarte utile şi importante când există temeri. Din acest punct de vedere este o chestiune de rutină uzuală, care a permis autorităţilor americane, secretarul pentru energie, domnul Perry, dar şi părţii române să înţeleagă care este importanţa pe care o au SUA”, a explicat Teodor Meleşcanu.

El a mai spus că în cadrul întrevederii dintre cei doi oficiali s-a discutat despre punerea în concordanţă a textului legii offshore şi a anexei pe baza căreia se fac calculele pentru deducerea cheltuielilor din exploatări.

“Singura chestiune legată de asigurarea unei concordanţe între textul legii şi anexa pe care se fac calculele privind deducerea cheltuielilor din exploatări, având în vedere că pentru offshore-uri este mult mai costisitoare această activitate de exploatare a gazelor naturale. S-a insistat foarte clar pe ideea interesului pe care partea americană îl are în comparaţie cu relaţiile cu România, referitor la problemele energiei”, a mai explicat Meleşcanu.

În urmă cu o săptămână, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat că a îndemnat în mai multe rânduri Guvernul român să fie predictibil în ceea ce priveşte economia şi să fie transparent privind modificările care pot afecta investitorii şi a criticat modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, el spunând că au fost încălcate toate principiile transparenţei şi negocierii şi că „este îndoielnic”.

Ulterior, liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat deja o Ordonanţă de Urgenţă care să clarifice legea.

„Cu această ocazie, cei doi interlocutori au subliniat impactul major al exploatării resurselor de hidrocarburi din România pentru securitatea energetică din regiune, ca o componentă importantă pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre SUA şi România”, relevă sursa citată.

Comunicatul ambasadei României la Washington mai arată că, în context, secretarul american al energiei, Rick Perry, a reafirmat interesul faţă de dezvoltarea dialogului pe teme de energie, inclusiv cu ocazia Summit-ului la nivel înalt al Iniţiativei celor Trei Mări, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 17-18 septembrie 2018.

DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Spynews
Ce mesaj a transmis Olivia Cucoș, după ce a fost eliminată de la Chefi la cuțite! Concurenta a făcut parte din echipa verde: ”M-a pus la încercare în fiecare zi”
Bzi.ro
Delia a încins internetul filmându-se în ipostaze sexy! „Ți-ai pus silicoane!“
Fanatik.ro
Gigi Becali, către George Simion: „Băi, vagabondule, cine ești tu să faci baie de sânge?”
Capital.ro
România a pierdut o mare legendă. A fost un simbol al țării. Numele său rămâne veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Românii care își distrug buletinele și pașapoartele pe TikTok riscă amendă. Ce spune legea despre acest trend periculos
DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Adevarul
De la ordonanțe controversate la zboruri de lux: parcursul politic al lui Sorin Grindeanu, noul șef al PSD
wowbiz.ro
Ce maestru al fanteziilor e George Simion! Detaliul kinky neobservat din dormitorul lui și al Ilincăi
Spynews
Insula mică de lângă Mykonos de a cărei existență știu prea puțini turiști. E locul ideal pentru cei care vor să se bucure de vibe-ul Greciei autentice
Spynews
Fiica Danei Rogoz, Lia, împlinește astăzi 5 ani. Ce urare emoționantă i-a făcut actrița / FOTO
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Doliu la Casa Regală Britanică! Un apropiat al lui Lady Diana a murit în urma unui atac de cord
Cancan.ro
BREAKING | Jurnalista de la RTV și Realitatea a căzut împreună cu fetița ei de 7 ani de la etajul 5 al unui bloc din Capitală
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de terenuri și case. NU mai puteți folosi apa fără autorizație. Se aplică amendă. E ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
"L-a ucis, tocat și gătit cu legume" Șeful unui restaurant din Franța și-a mărturisit crima șocantă, urmată de un ritual învățat în Nepal
Cât a ajuns să coste motorina și benzina în primele zile cu Nicușor Dan președinte
MediaFlux
Darryl Nirenberg, anunțat oficial de Donald Trump drept noul ambasador al SUA în România! Actual lobbist care a lucrat și în Senatul SUA
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mozaicurile din Iznik și vizita Papei Leon al XIV-lea: o reîntoarcere simbolică în leagănul creștinismului