Ambasadorul SUA: Lupta împotriva corupţiei din România trebuie susţinută. Nu avem un aliat şi un prieten mai bun decât România

Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, a declarat că lupta împotriva corupţiei din România trebuie susţinută. Mesajul ambasadorului american vine în contextul în care deputaţii au votat împotriva cercetării penale a fostului ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, cât şi a controverselor din jurul şefei DNA, în care se cere chiar revocarea sa.
Filip Stan
19 oct. 2017, 07:24
Ambasadorul SUA: Lupta împotriva corupţiei din România trebuie susţinută. Nu avem un aliat şi un prieten mai bun decât România

„A doua prioritate este să promovăm democraţia, să continuăm să încurajăm România să aibă un viitor democratic, valori democratice şi consolidarea instituţiilor democratice şi o componentă importantă a acestui efort este să susţinem lupta României împotriva corupţiei, care s-a intensificat în ultimii 15 ani, o luptă pe care preşedintele meu a aplaudat-o şi continuă să o sprijine”, a declarat Hans Klemm, conform România TV.

Klemm: SUA nu au un aliat și un prieten mai bun decât România în această parte a lumii

Statele Unite ale Americii nu au „un aliat și un prieten mai bun decât România” în regiune iar, pentru a atrage investitori americani, țara noastră trebuie să asigure un climat de afaceri „previzibil și transparent”, a declarat, joi, ambasadorul SUA la București, Hans Klemm.

Acesta a vorbit, alături de șeful Guvernului, Mihai Tudose, în deschiderea forumului „Trade Winds”, care aduce în România cea mai importantă misiune comercială din SUA.

„Nu avem un aliat și un prieten mai bun decât România în această parte a lumii”, a afirmat diplomatul și a detaliat câteva dintre domeniile în care cele două țări colaborează.

„Colaborăm foarte bine pentru a aduce pacea și securitatea în această regiune, în comunitatea transatlantică, luptăm împreună pe câmpuri de luptă departe de România. Alături de colaborarea în domeniul militar, ducem o luptă foarte susținută împotriva corupției, împotriva terorismului, crimei organizate, traficului de persoane și în domeniul intelligence”, a subliniat Klemm.

El a spus că una dintre prioritățile mandatului său la București este promovarea democrației, anume „consolidarea instituțiilor democratice”. „Un efort important în acest sens este susținerea luptei anticorupție — o luptă care a evoluat enorm în ultimii 15 ani, o luptă pe care președintele meu a admirat-o și pe care SUA s-au angajat să o susțină”, a punctat șeful reprezentanței diplomatice americane.

Referindu-se la dimensiunea economică a Parteneriatului România-SUA, Klemm a evidențiat că alegerea de a investi într-o țară aparține companiilor, dar „cel mai bun lucru pe care îl poate face România pentru a încuraja firmele americane să investească aici este să asigure un climat de afaceri pozitiv, care este transparent, predictibil, stabil”.

În cadrul Trade Winds, a punctat el, se va crea „o rețea regională de experți” în domeniul economic. Klemm a arătat că România are „economia cu cea mai rapidă creștere din Uniunea Europeană”. A dat ca exemplu recentele memorandumuri semnate între Guvernul României și companiile americane ce activează în domeniul Apărării — General Dynamics și Raytheon. „Sunt simbolice pentru oportunitățile ce se deschid companiilor interesate să investească în această parte a lumii”, a mai afirmat el.

La rândul său, Dale Tasharski, adjunctul asistentului secretarului pentru Europa din Departamentul Comerțului al SUA, a vorbit despre oportunitățile din regiune.

„Europa de Sud-Est are 60 de milioane de consumatori și un PIB total de 500 de miliarde de dolari”, a spus el.

În opinia lui Tasharski, „clasa de mijloc și antreprenorii emergenți fac Europa de Sud-Est să se remarce ca destinație pentru investitorii americani”.

Trade Winds reprezintă cel mai mare eveniment de promovare comercială organizat anual de către Departamentul Comerțului al SUA, ajuns la a zecea ediție.

România este principala destinație a misiunii economice din perioada 16-24 octombrie, care se va deplasa și în Bulgaria, Grecia, Serbia și Croația. La Forumul de afaceri de la București sunt invitați să participe oficiali și oameni de afaceri din întreaga regiune.

Citeşte şi: Mihai Tudose la întâlnirea cu oamenii de afaceri americani: România are multe de oferit în agricultura, IT, industria high-tech

România are multe de oferit în domenii ca agricultura, industria high-tech, IT și producția industrială, a declarat premierul Mihai Tudose, joi, la deschiderea Business Development Conference, eveniment organizat în cadrul misiunii comerciale Trade Winds 2017.

„România este una dintre cele mai mândre națiuni din UE, astăzi când ne mândrim cu cea mai mare rată de creștere economică. Ne mândrim, pe lângă apartenența europeană și parteneriatul cu Uniunea Europeană, parteneriatul cu NATO, și cu aniversarea a 20 de ani de Parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii. Avem în România foarte multe de oferit de la potențial în zona de agricultură, până la potențialul extraordinar în industria high-tech, în IT, trecând la producția industrială, unde, din nou, ne mândrim cu o creștere de 8% față de anul trecut”, a afirmat Tudose.

Prim-ministrul și-a exprimat convingerea că prezența în România a unor firme americane de renume mondial, ca Ford, Raytheon, General Dynamics, Bell Helicopters, care au venit și au investit, au făcut transfer tehnologic, reprezintă „un bun exemplu și o declarație a mediul de afaceri american” pentru țara noastră.

 

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Proprietarii de case și imobile din România declară la Fisc. Termen legal, 30 de zile. ANAF a dat ordin
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Comisia Europeană reacționează ferm la acuzațiile lui Donald Trump
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană