Ambulanţă în misiune, lovită în trafic de două maşini. Două persoane au fost rănite

O ambulanţă aflată în misiune, cu semnalele acustice şi vizuale pornite, a fost lovită în trafic, miercuri după-amiază, în apropiere de oraşul brăilean Ianca, de două maşini, una din faţă şi o alta din spate, accidentul fiind produs pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în trafic.
Marius Neagu
17 sept. 2014, 17:05
Ambulanţă în misiune, lovită în trafic de două maşini. Două persoane au fost rănite

„Trei autoturisme mergeau dinspre Brăila spre Ianca, iar din sens opus venea o ambulanţă, cu semnalele acustice şi vizuale pornite. În spatele ambulanţei se afla o altă maşină. Primul din cei trei, când a văzut ambulanţa, a redus viteza, a redus-o şi al doilea, numai că al treilea nu a fost atent şi toate cele trei s-au ciocnit între ele. Maşina din mijloc a fost proiectată în faţa salvării, iar maşina aflată în spatele salvării a intrat în ambulanţă. Accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în trafic”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, inspector principal Jenel Şogor, potrivit Agerpres.

În urma impactului, asistenta aflată pe ambulanţă a suferit un traumatism la coloană, iar o pasageră aflată în maşina proiectată în faţa salvării fost lovită uşor la faţă.

Toţi şoferii implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotestul, rezultatul fiind negativ.

IPJ Brăila a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

CITEŞTE ŞI Un autoturism a intrat într-o ambulanţă, la Drobeta Tr. Severin. O fetiţă şi mama ei au fost rănite

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București