Şase soldaţi ucraineni au fost ucişi şi opt răniţi într-o ambuscadă a separatiştilor proruşi în apropiere de oraşul Kramatorsk, din estul Ucrainei, a anunţat marţi Ministerul ucrainean al Apărării, potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
În momentul apropierii de un pod a unei coloane de blindate a armatei ucrainene, separatiştii proruşi au deschis focul. Doi soldaţi au fost ucişi când s-a tras asupra blindatelor, iar alţi patru au murit în schimbul de focuri care a urmat, a precizat ministerul citat.