Amendamentele la legea salarizării au ajuns în Parlament înaintea proiectului

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) a depus mai multe amendamente la legea salarizării care au fost trimise comisiilor parlamentare, înainte, însă, ca proiectul de act normativ să fie depus la Parlament.
Romania TV
23 apr. 2017, 08:01
Amendamentele la legea salarizării au ajuns în Parlament înaintea proiectului

Propunerile SNPPC de îmbunătăţire a proiectului noii Legi-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice „au fost înaintate atât Guvernului, prin Ministerul Muncii, cât şi Parlamentului, prin Comisia pentru muncă şi protecţie socială, care este comisie de raport, alături de Comisia pentru buget-Finanţe”, transmit sindicaliştii, potrivit Mediafax.

Sindicaliştii propun, printre altele, ca plafonul de 30% pentru sporuri să fie eliminat, pe cale de excepţie, în cazul poliţiştilor, militarilor şi al personalului contractual din cadrul Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

„Reglementarea acestei limite la nivelul fiecărui ordonator de credite (…) face aproape imposibilă acordarea oricărui element de salarizare din categoria sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor pentru executarea activităţilor şi misiunilor specifice, deosebite, în domeniul de activitate, acordate prin raportare la natura şi complexitatea activităţilor desfăşurate (munca în schimburi, munca de noapte, operaţii speciale, combaterea şi prevenirea corupţiei etc.), la condiţiile de muncă şi timpul efectiv lucrat, la expunerea la risc, pericol şi efort prelungit, mai ales în cazul structurilor cu activitate complexă şi operativă, care au calitatea de ordonator secundar sau terţiar de credite”, explică SNPPC în documentul trimis către comisiile de specialitate.

În forma actuală, proiectul legii salarizării elaborat de Ministerul Muncii prevede că „suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază, a salariilor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz”.

Întrebat cât mai întârzie depunerea legii salarizării unitare în Parlament, Dragnea a răspuns: „Dar nu întârzie. Şi am stabilit să depunem luni”.

DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Trucul care te ajută să păstrezi usturoiul mult timp fără să încolţească. Secretul celor mai buni grădinari
Capital.ro
Se renunță la card. Anunț pentru românii care scot bani cash. E valabil la bancomat în toată țara
Playtech.ro
Locul din România în care turiştii dau năvală. S-au rezervat deja cazări pentru următoarele luni, este un record
DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Adevarul
Noi detalii despre uciderea ofițerului rus responsabil de moartea a zeci de civili ucraineni. Cum a fost lichidat
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Asia Express 2025 a început cu probleme mari pentru una din concurente
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Alertă de tsunami în Caraibe! Autoritățile au emis această avertizare după un cutremur de 7,6 grade
Cancan.ro
Alex Velea, primul mesaj după scandalul monstru de la Neatza: Urmează ceva…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Vine victoria: Românii să vadă minunile săvârșite!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
"Au fost asasinați la comandă". Said și Izvor Arabu au pierit împușcați în piept, în răfuiala dintre clanuri
substantial.ro
Netanyahu consideră propunerea lui Trump privind Fâșia Gaza drept ‘revoluționară’
MediaFlux
ANUNȚ MAJOR pentru ROMÂNII care au CENTRALĂ TERMICĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Zodii de femei care își ajută soții să adune averi. Atrag banii ca un magnet