Ameninţările lui Rompuy: Londra va plăti scump dacă iese din Uniunea Europeană

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a avertizat joi Marea Britanie în legătură cu o eventuală ieşire din UE, afirmând că Londra va avea de plătit "un preţ" în cazul unei asemenea opţiuni.
Filip Stan
28 feb. 2013, 21:49
Ameninţările lui Rompuy: Londra va plăti scump dacă iese din Uniunea Europeană

„A pleca este o decizie luată de bunăvoie, în mod liber şi este perfect legitimă, însă are un preţ”, a declarat Van Rompuy la Londra, la conferinţa europeană privind mijloacele de relansare a zonei euro şi locul Marii Britanii în Europa.

La rândul său, premierul britanic David Cameron şi-a luat angajamentul în ianuarie, sub presiunea euroscepticilor, să organizeze cel mai târziu la sfârşitul lui 2017 un referendum în legătură cu menţinerea Marii Britanii într-o Uniune Europeană reformată. Liderul conservator intenţionează ca până la acea dată să repatrieze unele din prerogativele cedate Bruxellesului, în special în domeniul „afacerilor sociale şi criminalităţii”, scrie Agerpres.

„Presupun că ţărilor din cadrul UE nu le place în mod deosebit această idee”, însă „nici nu se tem de ea”, a continuat Van Rompuy. „Să părăseşti clubul este legal posibil. Însă nu este vorba numai să pleci. Ar fi o problemă mult mai complicată şi o decizie greu de aplicat, pe plan legal şi politic (…) Să te gândeşti la divorţ după 40 de ani de căsnicie”, a mai afirmat el, făcând aluzie la aderarea Marii Britanii la UE în 1973.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Cele 6 ceaiuri care pot fi consumate înainte de culcare. Sunt relaxante și te ajută să ai un somn mai bun
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
Playtech.ro
Ce s-a descoperit în organismul unuia dintre medicii rezidenţi din Iaşi? Detaliul care îl putea salva de la moarte
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Amenințarea invizibilă. Noul val de escrocherii care lovește România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Pact secret cu Băsescu și Udrea. Românii sunt în stare de șoc acum: Înțelegere ocultă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Întârzie pensiile în luna mai! Anunțul Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH