Amenzi de peste 2,8 milioane de lei date într-o săptămână, pentru nerespectarea masurilor de protecţie sanitară

Ministerul Afacerilor de Interne anunţă cî în perioada 16-22 august, poliţiştii au dat amenzi în valoare de 2,8 milioane de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie împotriva COVID-19
Romania TV
23 aug. 2020, 11:57
Amenzi de peste 2,8 milioane de lei date într-o săptămână, pentru nerespectarea masurilor de protecţie sanitară

„Având în vedere situaţia generală de nerespectare a condiţiilor sanitare din ultima perioadă, numărul mare de cazuri confirmate în perioada 16-22 august a.c. (9.189), la nivel strategic s-au dispus măsuri de intensificare a controalelor, organizarea de echipe de control mixte şi suplimentarea efectivelor, principalele zone vizate fiind localurile, zonele de relaxare şi agrement, cluburile, terasele, centrele comerciale etc. În ultima perioadă, la nivel naţional, s-a constatat o creştere a numărului de persoane infectate cu noul virus SARS–CoV2, pe fondul nerespectării măsurilor sanitare preventive dispuse pentru starea de alertă, în intervalul 16-22 august a.c. fiind raportate un număr de 9.189 noi cazuri confirmate”, arată un comunicat de presă al MAI remis duminică News.ro.

În urma evaluării efectuate la nivelul unităţilor teritoriale de poliţie, au fost desfăşurate 7.449 acţiuni punctuale în 4.959 medii de interes. La activităţile desfăşurate, au fost angrenate 9.644 efective, din care: 5.069 poliţişti, 2.097 jandarmi, 580 poliţişti de frontieră, 110 cadre ISU, 1 cadru IGI, 1.635 poliţişti locali, 44 reprezentanţi din cadrul ANSVSA, 28 ANPC, 29 Ministerul Sănătăţii, 38 Ministerul Muncii, 6 Ministerul Transporturilor, 8 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Conform sursei citate, au fost verificaţi 21.963 operatori economici şi 154.123 persoane, fiind identificaţi: 334 operatori economici care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor, conform Lg. nr 55/2020 art. 5. alin. (3)/Anexa nr. 3 la HG nr. 394/2020 şi 8.368 persoane care nu au respectat măsurile în contextul COVID-19.

„Au fost aplicate 10.678 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.833.571 lei, din care:

– 100 sancţiuni contravenţionale operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii, în valoare de 151.600 lei;

– 144 sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii, în valoare de 28.500 lei;

– 7.148 sancţiuni contravenţionale în valoare de 932.235 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;

– 432 sancţiuni contravenţionale în valoare de 985.740 lei, pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de comerţ, alimentaţie publică şi alte servicii (terase, săli de sport etc.);

– 2.854 sancţiuni contravenţionale în valoare de 735.496 lei conform Legii nr. 61/1991 privind încălcarea unor norme de convieţuire socială”, mai arată sursa menţionată.

De asemenea, în perioada menţionată, la linia telefonică TEL VERDE. (0800800165) au fost primite 195 apeluri telefonice, din care 41 confirmate, sesizările fiind direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a 19 judeţe. Au fost semnalate în special nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice.

Citeşte şi Cum îţi dai seama dacă fiul tău are gripă sau coronavirus şi ce ai de făcut

DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Acesta este cel mai frumos nume de bebeluș din lume: „Melodios cu o semnificație armonioasă”
Capital.ro
Decizie de la Guvern pentru șoferi. Cine NU mai achită taxa la ITP. Mașinile care fac inspecția gratuit
Playtech.ro
De ce să nu pui niciodată frigiderul lângă cuptor. Greșeala pe care o fac mulți români fără să își dea seama că le crește consumul de energie
DailyBusiness
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
Adevarul
Scrisoare deschisă devastatoare către IPS Calinic: „Cum ați putut premia un monah penal, escroc, criminal, proxenet?”
wowbiz.ro
Filmul asasinării Teodorei de la „Insula iubirii”. Criminalul a împuşcat-o pe fostă concurentă în piept și burtă. Ce a făcut cu doar câteva ore înainte de crimă
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Câți bani fac românii din culesul acestei plante. Sumele sunt incredibile
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Filmul tragediei din Iași, în care Sebastian și-a pierdut viața, după ce a fost agresat de un alt prieten: „I-a tras cu pumnul în zona feței”
Cancan.ro
BREAKING | Teodora Marcu de la Insula Iubirii a fost împușcată MORTAL în Cosmopolis!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie oficială pentru românii cu buletine. Se trece la cartea de identitate electronică. Noua regulă introdusă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
Avem imaginile! Momentul în care Teodora e împușcată pe stradă!
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Alertă în sistemul de pensii, este amenințat de „decreței”. Peste 1,6 milioane de români ies la pensie în acest an
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta din care se face unul dintre cele mai prețioase uleiuri din lume – Marele Mir. Rezistă numai o zi