Amenzi de peste 600.000 de lei pentru nereguli descoperite la casele de schimb valutar

Peste 400 de case de schimb valutar din toată ţara au fost verificate de inspectorii pentru protecţia consumatorilor, la mai mult de un sfert dintre ele fiind descoperite deficienţe pentru care s-au aplicat amenzi de peste 600.000 de lei, a declarat, marţi, preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.
Romania TV
10 apr. 2012, 11:01
Amenzi de peste 600.000 de lei pentru nereguli descoperite la casele de schimb valutar

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a declarat că în total au fost verificate 431 de puncte de lucru în care sunt prestate servicii de schimb valutar, iar pentru abaterile constatate s-au aplicat 174 de avertismente, 161 de amenzi contravenţionale în valoare de 616.750 lei şi s-a dispus oprirea temporară a activităţii pentru 57 de case de schimb.

Printre deficienţele constatate se numără faptul că unii operatori economici nu aveau completat formularul de tranzacţionare a schimbului valutar, lista cursurilor de schimb din interiorul casei nu era afişată la loc vizibil sau nu era afişată deloc iar în unele situaţii erau afişate şi cursuri de schimb pentru care firma nu deţinea valuta la tranzacţionare.

Constantin Cerbulescu a mai spus că operatorii economici au fost sancţionaţi şi pentru că nu emiteau formularul de acceptare a tranzacţiei care trebuie să cuprindă obligatoriu elemente precum: date de identificare, numele, adresa operatorului, datele de identificare ale clientului, suma tranzacţionată, cursul valutar, semnătura lucrătorului dar şi a cumpărătorului.

Consumatorii sunt sfătuiţi să solicite completarea formularului de tranzacţionare a schimbului valutar, să verifice lista cursurilor de schimb valutar afişată pe panoul exterior, cât şi în interiorul casei de schimb.

De asemenea, clienţii pot solicita înscrierea pe versoul bonului fiscal a seriilor şi numerelor bancnotelor vândute.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
Playtech.ro
Imagine rară cu copiii lui Nicolae al României și ai Alinei Binder. Ce mari au crescut Alexandra și Mihai
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Toți vorbesc de noul El Dorado răsărit lângă București. Are o singură mare problemă
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. NU va mai fi nimeni ca el. Va rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Nu spalati rufele la aceasta temperatura: Greseala pe care multe gospodine o fac cand folosesc masina de spalat.
MediaFlux
Decizia lui Trump intră în vigoare! Război total și prăbușirea piețelor internaționale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu