Amenzi pentru cei care măresc nejustificat preţurile în situaţii de urgenţă sau război. Noi măsuri pregătite la Guvern

Guvernul vrea să combată creșterea nejustificată a prețurilor care pot apărea în situații excepționale, precum starea de urgență, starea de alertă ori în cazul unui război.
Alina Costache
29 apr. 2022, 10:15
Amenzi pentru cei care măresc nejustificat preţurile în situaţii de urgenţă sau război. Noi măsuri pregătite la Guvern

Amenzi pentru cei care măresc nejustificat preţurile în situaţii de urgenţă sau război. Ministerul Finanțelor, ANAF, Ministerul Economiei, ANPC și Consiliul Concurenței lucrează la un proiect de Ordonanță de urgență privind măsuri antispeculă, cea mai recentă întâlnire având loc chiar marți, 26 aprilie, potrivit ziarulunirea.ro.

Proiectul prevede că „în contextul pandemic actual, generat de apariţia virusului COVID-19, activitatea economică a anumitor sectoare de interes (ex.: alimentar, farmaceutic) a cunoscut la nivel naţional, o serie de transformări şi oscilaţii, care au dat naştere necesităţii reglementării cu precădere şi în regim de urgenţă, a situaţiilor în care apar frecvent decalaje semnificative de negociere și practici specifice, prin care companii mai puternice abuzează de companiile mai slabe.”

Citeşte şi: Indicele Robor, la cel mai mare nivel din ultimii 9 ani. Ratele românilor vor exploda iar în câteva zile

Autoritățile susțin că ar fi nevoie de acest act normativ având în vedere și „necesitatea asigurării bunei funcționalități a pieței produselor și serviciilor și a unui nivel adecvat de protecție a consumatorilor cu privire la practicile comerciale care pot aduce atingere intereselor economice ale acestora, în vederea garantării existenței unui mecanism care să asigure posibilitatea combaterii practicilor de majorare nejustificată a prețurilor din partea operatorilor economici în situații excepționale, cum ar fi starea de urgență, stare de alertă, starea de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate, stare de război, stare de asediu sau alte situații de criză.”

Citeşte şi: Cum își propune guvernul să crească producția de cartofi. Cifre dezastruoase pentru România, care importă pe bandă rulantă până și cele mai banale fructe și legume

„Practicarea unor prețuri nejustificat de mari, limitarea producției sau a vânzărilor, acumularea de mărfuri de pe piața internă în scopul creării unui deficit pe piață și revânzării lor ulterioare la un preț crescut în mod artificial în perioadele în care sunt identificate situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, pentru listele de produse identificate ca fiind în situație de risc speculativ prin act normativ la nivel de hotărâre emis de Guvernul României.

Autoritățile abilitate vor stabili, prin instrucţiuni, procedura rapidă pentru instrumentarea contravenției”, se mai arată în proiect.

Concurenţa neloială ar urma să fie sancţionată cu amendă de la 0,1% – 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării, dar nu mai puţin de 10.000 lei pentru contravenţiile săvârşite de întreprinderi.

O primă formă a proiectului elaborat de către Consiliul Concurenței a fost înaintat Ministerului Finanțelor și Ministerului Economiei, în vederea analizării acestuia.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster