Amenzi uriaşe pentru românii care locuiesc la altă adresă decât cea din buletin. Ce reguli prevede noua lege

Legislația privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate a fost modificată. Astfel, persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea din cartea de identitate sunt obligate în termen de 15 zile să își facă mutația. În caz contrar, polițiștii pot aplica amenzi.
Filip Stan
17 iun. 2023, 18:25
Amenzi uriaşe pentru românii care locuiesc la altă adresă decât cea din buletin. Ce reguli prevede noua lege

Amenzi uriaşe pentru românii care locuiesc la altă adresă decât cea din buletin. Noua lege specifică faptul că „persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”. Nerespectarea acestor reguli atrage amenzi cuprinse între 40 și 80 de lei.

Citeşte şi: Cât timp ai la dispoziție să îți schimbi buletinul după căsătorie? Dacă nu faci asta poți fi amendat

De asemenea, legea prevede și obligația de a cere, în termen de 15 zile, eliberarea unui nou act de identitate în cazul schimbării domiciliului, fiind una dintre situațiile în care apare obligația de solicitare a eliberării unui nou act de identitate, alături de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate.

Citeşte şi: Reguli noi pentru obţinerea buletinelor de identitate. Schimbarea a intrat în vigoare de la 10 iunie 2023

Practic, odată cu reformularea prevederilor existente, legea stabilește obligația de remediere a neconcordanței dintre adresa din acte și cea la care se locuiește efectiv (dar și înscrierea în cartea de imobil) și în cazul stabilirii reședinței la o adresă, nu doar a domiciliului, scrie avocatnet.ro. Mai mult decât atât, începând de acum, în lege nu se mai vorbește despre mutarea la o nouă adresă, ci de locuirea la alte adrese decât cea din actul de identitate.

Citeşte şi: De ce acte ai nevoie dacă trebuie să îți schimbi buletinul în 2023? Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o ții la fereastra casei noaptea. Împrăștie un parfum plăcut odată cu lăsarea serii și arată deosebit
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
A murit o legendă a muzicii. A lăsat un hit de neuitat
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Starea de sănătate a Papei Francisc se ameliorează ușor, dar rămâne critică
MediaFlux
Informații de ultimă oră de la Vatican. Starea de sănătate a Papei Francisc se deteriorează de la o oră la alta
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe