Amenzi usturătoare pentru opt persoane care au intrat cu ATV-urile în zone protejate VIDEO

Opt turişti care au intrat cu ATV-urile în zona interzise, precum fond cinegetic şi de vânătoare sau păşuni alpine, au fost amendaţi de jandarmi, la sfârşitul săptămânii trecute, iar valoarea totală a sancţiunilor se ridică la 28.000 de lei.
Mircea Filipescu
22 mai 2023, 12:39
Amenzi usturătoare pentru opt persoane care au intrat cu ATV-urile în zone protejate VIDEO

Amenzile au fost date de către jandarmii de la Postul Montan Vama Buzăului, după ce aceştia au constatat că mai mulţi turişti au pătruns cu ATV-urile în fondul cinegetic şi de vânătoare sau pe păşunile alpine, a transmis luni Jandarmeria Braşov. Cuantumul total al amenzilor se ridică la 28.000 lei.

„Revenim cu îndemnul către toţi turiştii de a alege să se bucure de natură, de peisaje şi de splendoarea locurilor cu gândul de a le proteja şi de a le îngriji. Suntem convinşi că o plimbare la pas prin pădure vă poate aduce mai multă bucurie decât o plimbare în zgomotul motoarelor, iar verdele pădurii se vede mai bine cu ochiul liber decât prin vizorul unei căşti de protecţie”, le transmit turiştilor jandarmii montani, potrivit News.ro.

Și în urmă cu două weekend-uri jandarmii au dat 83 de amenzi, în valaore de 50.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale la Legea 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice pentru cei care circulau cu ATV-uri, motociclete, autoturisme în fondul cinegetic.


Citeşte şi: Accident mortal pe DN 1A, pe centura de est a Ploieștiului. Unul dintre șoferi a murit

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
Turul II înapoi? Decizia la care nu s-ar fi așteptat Călin Georgescu: Judecat abuziv
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru pensionari, din luna mai. Cine se face vinovat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii care vor primi 292 de lei pe 8 mai 2025, direct pe card sau prin Poșta Română
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un nume uriaș. Și-a pus amprenta asupra țării. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Mesajul Runelor pentru marti, 29 aprilie 2025. Zi de marti cu noroc mare pentru patru zodii!
MediaFlux
Adevărata cauză a masivei pene de curent din Spania. Este incredibil! Ziua de 28 aprilie va rămâne în istorie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster