AMERICAN HUSTLE este o operă de artă a cinematografiei, potrivit unor critici. Totuşi, filmul nu este lipsit de gafe de tot râsul, pe care fanii nu au întârziat să le scoată în evidenţă pev forumurile de profil.
Dacă ai văzut deja American Hustle, cu siguranţă ţi-au scăpat multe dintre aceste greşeli. Dacă nu l-ai văzut, lista următoare îţi va face vizionarea mult mai distractivă.
Citeşte şi AMERICAN HUSTLE: Bradley Cooper se bucură de succesul filmului la braţul unui fotomodel faimos
Prim gafă notabilă este că personajul Stoddard Thorsen, jucat de Louis C.K., poartă în film un ceas de mână Rolex 116718 GMT Master II, care a fost fabricat în anul 2010. Problema este că acţiunea filmului se petrece la finalul anilor
’70.
Citeşte şi AMERICAN HUSTLE, 12 YEARS A SLAVE şi GRAVITY: Vezi secvenţe din cele mai bune filme ale anului VIDEO
O altă gafă este că personajul Sydney Prosser sugerează într-o scenă a filmului să fugă în România sau Estonia, doar că Estonia nu era încă un stat independent pe vremea aceea. O altă gafă care implică numele României, este prezenţa unui calendar românesc într-o spălătorie. Totuşi, imaginea de pe calendar prezintă o clădire care nu exista la finalul anilor ’70. Mai mult, potrivit Imdb.com, limba arabă vorbită de personaje în film nu este, de fapt, arabă.
Citeşte şi OSCAR 2014: „Eroii” din filme, tema centrală a celei de-a 86-a gale de decernare a premiilor
American Hustle este unul dintre filmele nominalizate la Premiile Oscar 2014.